Odată cu învestirea rusofilului Igor Dodonin ca preşedinte al Republicii Moldova, după alegerile din 13 noiembrie, se redeschide frontul împotriva limbii române, dacă a fost închis vreodată. Veţi vedea că nu doar temeiul lingvistic, de regulă străin unui expert agrarian, stă în calea celui care, cu o duioşie dezarmantă, declara că nu e antiromân. A nu fi ”anti” nu înseamnă pe loc a fi ”pro”, ceea ce ar băga în fibrilaţie Turnul Spaski. S-ar fi lucrat într-atât de tenace la tectonica votului, după cea a candidaturilor, încât nici coada şoricelului nu s-ar fi făcut simţită sub steluţa rubinie cu orologiu. Pe agenda de lucru a preşedintelui figurează o seamă de probleme interne şi externe, pentru rezolvarea cărora se va şi deplasa în câteva ţări inclusiv România. Practic însă, problema dilematică a limbii române nu există decât în tabăra visătorilor de ”moldovenească”, din rândul cărora face parte şi Dodonin. Puţin Putin nu-i strică, antiunionist fiind şi pilon al ideii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. În vreme ce unioniştii de când se ştiu ei s-ar deplasa exact în sens invers, în pofida oricăror bariere, mai puţin a limbii. De ani şi ani, auzim aceeaşi placă stridentă: limba moldovenească. În care preşedintele Dodonin crede cu tărie, cu tărie de Stalicinaia, ca atunci când citează Art. 13, alin. (1) al Constituţiei, neavenit, potrivit Curţii Constituţionale. Ea conferă statutul de normă constituţională Declaraţiei de Independenţă a ţării, adoptată la 27 august 1991. Academia de Ştiinţe a Moldovei se raliază şi ea adevărului imuabil, în sensul că limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română, iar expresia ”limba moldovenească funcţionând pe baza grafiei latine”, strecurată pe uşa din dos în legea fundamentală, poate fi echivalată semantic cu limba română. Ei?! Dacă tot ţine să ne înveţe cum e cu Eminescu şi Vieru, separaţi de aceeaşi limbă, ilustrului corigent ar trebui să i se retragă diploma de bacalaureat şi să i se facă vânt spre clasele primare. Spuneam că forţarea limbii moldoveneşti, care nu există decât în forma de grai constitutivă a limbii române (alte aberaţii putând fi limba ardeleană sau bănăţeană) nu e singura zburdălnicie a preşedintelui de la Chişinău în tentativa de a şterge urmele istoriei. În 2012, Igor şi oastea lui au invitat partidele politice să iniţieze un referendum de schimbare a tricolorului moldovenesc în bicolor, roşu-albastru. Nu s-a întâmplat până acum, dar, călcând totul în picioare, nu e timpul pierdut. Liderul roşu-albastru de peste Prutare de gând să viziteze Bucureştiul şi bine face. Aflăm pe surse că a trecut deja la antrenamente evoluate cu translatorul oficial.
