CEDO: „Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a fost condamnat cu încălcarea dreptului la un proces echitabil”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO a decis, marţi, 8 noiembrie 2016, că Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost condamnat cu încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de Art. 6.1 din Convenţia EDO. Cu alte cuvinte, judecătorii de la Strasbourg au considerat că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată la sfârşitul anului 2010, prin care Gutău a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru fapte de corupţie, este abuzivă. Din completul CEDO au făcut parte Paulo Pinto de Albuquerque - preşedinte, Marko Bošnjak, precum şi judecătorul român Iulia Motoc.

0

Publicaţia Lumea Justiţiei a comentat amplu decizia CEDO, considerând că aceasta este o lovitură puternică pentru imaginea magistraţilor români care l-au condamnat pe primar: “Lovitură năpraznică pentru imaginea judecătoarei Livia Stanciu, cea care a provocat un imens scandal judiciar la începutul anului 2010, condamnându-l în recurs pe primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutau, la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru luare de mită, după ce acesta fusese achitat la fond şi la apel pe motiv că «fapta nu există». La câteva luni după această decizie controversată, Livia Stanciu a fost numită şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de Traian Băsescu, fiind de notorietate în interiorul PDL rivalitatea politică dintre fostul preşedinte al României şi Mircia Gutău. (…). Mai precis, examinând decizia nr. 273/27.01.2010 a judecătorilor supremi Livia Stanciu şi Vasile Alixandri (soluţie adoptată – atentie! – cu opinie separata din partea preşedintei de complet Ana Hermina Iancu), Curtea de la Strasbourg a stabilit că hotărârea ÎCCJ a fost pronunţată cu violarea principiului nemijlocirii, condamnarea lui Mircia Gutău fiind dispusă prin reinterpretarea probelor testimoniale administrate în faţa instanţelor inferioare, care au adoptat soluţie de achitare în baza art. 10 lit. a) din Codul de procedură penală – «fapta nu există» (sentinţa nr. 182/18.06.2007 a Tribunalului Alba şi decizia nr. 39/10.04.2009 a Curţii de Apel Constanţa). CEDO nu a acordat şi o reparaţie aşa cum obişnuieşte atunci când constată violări ale Convenţiei, întrucât Gutău nu a cerut daune morale, ci doar constatarea abuzului comis împotriva sa”, notează Lumea Justiţiei, care publică şi un pasaj din decizia CEDO:

CEDO: ÎCCJ nu a audiat martorii
„Curtea constată din nou că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a fundamentat într-o manieră determinantă soluţia de condamnare a reclamantului pentru corupţie pasivă, printre altele, pe o nouă interpretare a declaraţiilor de martor administrate în faţa instanţelor inferioare, iar aceasta fără a-i audia pe martorii în cauză. Bazată în special pe depoziţiile aceloraşi martori, Înalta Curte a mers mai departe decât instanţele inferioare” – arată Curtea de la Strasbourg în paragraful 27 din hotărâre (motivarea judecătorilor europeni poate fi citită integral la final – paragrafele 20-25 şi 26-29)”.

Va fi promovată, obligatoriu, revizuirea dosarului
Specialiştii de la Lumea Justiţiei informează şi ce se va întâmpla după această decizie: „Ca urmare a abuzului ÎCCJ din 2010 scos la iveală acum de CEDO, va fi promovată, obligatoriu, revizuirea dosarului, iar Mircia Gutău va fi sută la sută achitat, cu atât mai mult cu cât, aşa cum Lumeajustitiei.ro a arătat la momentul respectiv, stenograma privind aşa-zisa luare de mită, pusă la dosar de vestitele procuroare de caz Camelia Sutiman şi Claudia Roşu de la DNA, conţinea date false raportat la realitatea din interceptarea telefonică, în sensul că pe transcript era indusă o afirmaţie, care pe înregistrarea audio era de fapt un „NU!” categoric, deformare cu scopul de a-i determina pe judecători să creadă că primarul ar fi acceptat mita prin nerespingerea ofertei”.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ