luni, martie 24, 2025

Reformă-şoc în PNL Râmnicu Vâlcea

Desemnat după eşecul de la alegerile locale preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale Râmnicu Vâlcea, liderul judeţean Cristian Buican (foto) recurge la un experiment, pe cât de interesant, pe atât de riscant, acum, în pragul scrutinului parlamentar. El a declarat că va propune în Comitetul Executiv Municipal, care este structura de conducere a PNL Râmnicu Vâlcea şi este formată din 23 de persoane, numai oameni reînregimentaţi politic.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Sunt în discuţii cu oameni de dreapta din municipiul Râmnicu Vâlcea, care au fost sau sunt simpatizanţi ai partidului, pe care îi invit să facă parte din Comitetul Executiv Municipal al Organizaţiei PNL Râmnicu Vâlcea. Vreau să formez acest comitet executiv numai din persoane care nu au făcut parte din structurile de conducere ale PNL din 1990 până acum. Nu voi da nume, însă în următoarele zile, după aprobarea de către Biroul Politic Judeţean a componenţei acestei structuri, o să fac publică lista cu personalităţile municipiului care au acceptat să conducă organizaţia municipală a PNL”, a anunţat Buican la emisiunea Valeriei Tănase de la TV Vâlcea 1, la care a participat şi un jurnalist al Indiscret în Oltenia.

Medici, avocaţi, notari, întrerprinzători tineri, oameni de afaceri
Buican a precizat că prin acest experiment încearcă să dea un semnal de schimbare, aşa cum îl doreşte mişcarea ”Colectiv”: „Voi propune doar oameni noi din punct de vedere politic, oameni care îşi câştigă banii prin propriile forţe şi nu de la bugetul de stat, oameni impecabili din punct de vedere moral şi asupra cărora nu planează nicio bănuială că ar fi corupţi. Am stat de vorbă şi voi mai discuta cu oameni care au afaceri, liber-profesionişti, oameni de cultură, avocaţi, notari, cu medici care au cabinete particulare, întreprinzători tineri care au demonstrat că prin propriile lor forţe pot să creeze ceva în municipiul Râmnicu Vâlcea şi în judeţul Vâlcea. Vreau să fac un experiment, să văd dacă într-adevăr societatea românească doreşte ca partidele să se schimbe. Practic, eu fac exact ceea ce au strigat în stradă românii după evenimentul „Colectiv” şi ce cer tinerii din România pe reţetele de socializare în fiecare zi. În momentul în care o să reuşesc să conving 23 dintre ei, o să merg în faţa colegilor mei din Biroul Politic Judeţean şi o să propun validarea acestui Comitet Executiv Municipal. Voi face această propunere până la începerea campaniei parlamentare şi îmi asum acest experiment”, a declarat Cristian Buican.

Un partid de 5.327 de voturi în Râmnic
La alegerile locale din luna iunie, liberalii au obţinut în Râmnicu Vâlcea, cu numai 5.327 de voturi, patru consilieri. De asemenea, candidatul lor pentru funcţia de primar, Grigore Crăciunescu, s-a clasat pe locul patru, cu 3.262 voturi; la o diferenţă imensă de Mircia Gutău, câştigătorul scrutinului, care a luat 16.724 de voturi. A fost pentru PNL Vâlcea o înfrângere grea, ce a determinat, practic, pierderea alegerilor în judeţ.

Ei cu ce se aleg din asta?
Prin acest experiment, Buican încearcă să creeze un produs politic ce se concentrează pe ideea de schimbare şi progres, cu oameni care prin notorietate pot genera voturi pentru partid, prin preocupările lor dispun de o masă de influenţă electorală (ex. patroni în raport cu angajaţii lor) şi, deloc de neglijat, pot aduce bani.
Însă experimentul ridică semne de întrebare: sunt aceştia dispuşi, având în vedere joburile care pe mulţi îi ţin foarte ocupaţi, să pună umărul pentru PNL? Se pricep să conducă o structură de partid, dată fiind lipsa de experienţă politică? Şi mai ales, ei cu ce se aleg din asta?

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

E foame de bani la Aeroportul Internațional Craiova

Proiectul de extindere și Modernizare a Aeroportului Internațional Craiova, cu o valoare totală de peste 110 milioane de euro...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI