vineri, septembrie 18, 2026

Noi servicii de lux pentru Herculane

Într-o perioadă în care serviciile din Herculane s-au aflat într-o dezvoltare constantă, vara aduce vești bune pentru turiștii cărora le place să se răsfețe în stațiune. Pentru că noile băi în lapte și miere din spa merg mână în mână cu răsfățul, acum și plimbările în stațiune capătă noi valențe.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Noul parteneriat semnat între Afrodita Resort & Spa și Yoyo Tour oferă acum posibilitatea turiștilor să viziteze obiectivele preferate într-un serviciu de limuzină. Începând de săptămâna viitoare serviciul urmează să fie disponibil pentru turiștii resort-ului, cât și pentru cei care aleg Yoyo pentru excursiile lor.
Totodată, cei care doresc să să facă un altfel de petreceri pot accesa serviciul pentru grupuri de până la 9 persoane și pot combina astfel peisajele aparte de pe Valea Cernei cu o petrecere inedită alături de prieteni.
Serviciile din stațiune se adaptează încet, dar sigur, pentru o nouă categorie de oaspeți și răspund la cele mai variate solicitări, într-o etapă de dezvoltare în care serviciile de lux se află într-un trend ascendent pe lista cerințelor acestora în ultimii doi ani.
Astfel, dacă plănuiți ceva diferit când vizitați stațiunea, de acum aveți opțiunea de a o face într-un mod inedit și puteți gusta din opulența de odinioară a stațiunii într-o variantă a zilelor noastre.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI