ALDE Dolj: Susţinem campaniile pro-vaccinare

Anișoara Stănculescu, președinte OFLDE Dolj: „Pregătim o campanie de conștientizare în comunitățile izolate a rolului vaccinarii copiilor“.

0

„Considerăm că niciun un efort nu este prea mare pentru a preveni epidemii care sunt adevărate atentate la sănătatea publică. Pe lânga acțiunea autorităților locale este nevoie de sprijinul asociațiilor din societatea civilă și, de ce nu, al organizațiilor de femei ale partidelor politice care pot demara acțiuni de conștientizare publică.
OFLDE Dolj va lansa în perioada următoare o campanie pro vaccinare în mediile izolate pentru a ajuta astfel la eliminarea surselor ce pot genera noi epidemii.
România se confruntă cu o gravă epidemie de rujeolă fiind din păcate în fruntea clasamentului european la numarul de decese și cazuri(cca 15.000) pricinuite de aceste maladii. Acest lucru este consecința ratei foarte scăzute de vaccinare din cauze care țin de neîncrederea în vaccinuri dar și de ignoranță.
Vaccinarea ar putea salva multe vieți și, în același timp, ar reduce rezistența la tratamentele cu antibiotice.
Considerăm totodata că este nevoie de o mai mare transparență în producerea și evaluarea vaccinurilor și de un plan integrat la nivelul UE pentru contracararea informațiilor nesigure, înșelătoare cu privire la aceste vaccinuri.
Salutam orice inițiativă europeana prin care prețurile de achiziție ale acestor pachete complete de vaccinuri la nivelul statelor membre sa nu explodeze de la an la an așa cum din păcate s-a întâmplat în ultimii ani.
Cerem europrlamentarilor români de la toate partidele să sprijine întărirea cooperării la nivelul UE pentru a combate aceste maladii evitabile prin vaccinare.
Facem un apel către toți părinții să trateze cu maximă responsabilitate chestiunea vaccinării copiilor lor. Sănătatea copiilor înseamnă viitor pentru România!“, se arată într-un comunicat de presă.