marți, octombrie 27, 2026

Andra Bică, mesaj de Ziua Învățătorului: „ Ca profesor știu că EDUCAȚIA este fundamentul unei Românii demne, moderne și prospere”

Andra Bică, senator PSD, fost cadru didactic și inspector școlar general al ISJ Vâlcea, transmite de Ziua Învățătorului un mesaj de apreciere față de rolul esențial al cadrelor didactice din învățământul preuniversitar în formarea și educația copiilor și adolescenților.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Astăzi, într-o zi cu profunde semnificații, ne înclinăm cu recunoștință în fața celor care, cu vocație și noblețe, modelează destine și aprind în sufletul tinerilor flacăra cunoașterii.

Nu întâmplător, celebrăm Ziua Învățătorului chiar de ziua lui Gheorghe Lazăr – întemeietorul învățământului modern în limba română, omul care a înțeles că adevărata putere a unei națiuni se naște din carte, din spirit, din educație.

Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să privim către dascălii noștri cu respectul și sprijinul pe care îl merită. Ei nu predau doar lecții – ci formează caractere, clădesc oameni și țes conștiințe.

Ca profesor știu că EDUCAȚIA este fundamentul unei Românii demne, moderne și prospere, iar dascălul este arhitectul nevăzut al acestui edificiu.

La mulți ani tuturor celor care slujesc școala cu răbdare, pasiune și dăruire! Vă port recunoștința mea profundă și respectul deplin!”.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Polițiștii locali craioveni – mai puțini, mai bolnavi, mai pietoni

Rectificare de buget negativă la Poliția Locală Craiova. Asta după ce mai marii instituției au realizat că nu mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI