Excesiva transparență din stațiile de autobuz din Craiova va fi combătută de edili în stil artistic, prin acoperirea respectiveor cu elemente de butaforie. Primele exemplare au fost deja amenajate, în zona centrală a orașului, de RAADPFL Craiova, operațiunea urmând să fie extinsă la scara întregului oraș. după cum spune primarul Lia Olguța Vasilescu, care a precizat că măsura e valabilă numai pe timp de vară.
Edilii au apelat, până la vreo variantă definitivă, la acoerirea stațiilor cu acoperiș de sticlă cu straturi de gazon artificial, completate cu fructe, întregi sau feliate, la fel de artificiale, fie ele specii indigene sau exotice, rămase pe stoc de la târgul de Paște. Călătorii RAT vor aștepta deci mijloacele de transport în comun sub straturi de zmeură, mure , portocale sau lămâi.




„Anul trecut, craiovenii s-au plâns ca plafonul de sticlă de la stațiile de autobuz permite razelor solare să treacă prin el și vara nu este umbră. De aceea, pe perioada verii, montăm butaforie cu fructe pe toate stațiile din sticlă și, în paralel, RAADPFL lucrează stații noi, pentru zonele unde încă nu au fost montate refugii acoperite, unicat, care sperăm să vă surprindă într-un mod plăcut”, a precizat, într-o postare pe rețelele sociale, Lia Olguța Vasilescu.
Nu mai depindem de ceața de import
Tot de Zilele Craiovei a ieșit la rampă și ultima inovație în materie de urbanis a edililor: fântâna cu ceață realizată de edili în curtea primăriei, în cadrul proiectului de reabilitare a imobilului centenar. Primarul Craiovei a prezentat primele imagini cu instalația pusă în funcțiune tot de zilele orașului, anunțând- ca o premieră la nivel național.



Merită menționat că ambele inovații au fost realizate fără a fi nevoie de creșteri de taxe: nu s-au scumpit nici bietele de autobuz, nici mersul pe jos.


