vineri, noiembrie 6, 2026

Vâlcea se leagă de autostrada Sibiu-Pitești printr-un drum ruinat și periculos. Președintele Consiliului Județean anunță două soluții

Au rămas mai puțin de două săptămâni până la inaugurarea ultimilor kilometri din tronsonul 5 al autostrăzii Sibiu- Pitești (tronsonul Curtea de Argeș- Pitești, de 30,35 km). Practic se va putea circula pe autostradă, de la Curtea de Argeș la București, pe o distanță de aproximativ 140 km. Însă județul Vâlcea rămâne aproape izolat de acest tronson.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Singura variantă  este DN73C, pe  porțiunea de 24,5 de kilometri care pornește de la Blidari până la nodul de la Curtea de Argeș.  O nenoricire de drum, sinuos, strâmt și plin de gropi, care se anunță noul traseu al morții după ce va fi  dat în folosință lotul 5.  DN73C tranzitează  județul Vâlcea pe o distanță de 7 kilometri. Diferența de drum de 17,5 kilometri( cea mai complicată și prost întreținută) până la nodul de la Curtea de Argeș se întinde pe teritoriul județului vecin. Anunțurile CNAIR de construire a unui  drum expres care să lege Râmnicu Vâlcea de autostradă au rămas la stadiu incert deocamdată. Paradoxul ca tronsoanele de autostradă să fie  date în folosință la termen, sau chiar în avans, și să nu existe drum care să ducă la ele, se manifestă în toată plenitudinea lui.

În această situație, Constantin Rădulescu(foto), președintele Consiliului Județean Vâlcea, a anunțat că are două variante.

-Va propune factorilor decizionali, moderizarea și  lărgirea DN 73C Râmnicu Vâlcea-Tigveni.

-Va  discuta cu președintele CJ Argeș  ca ambele administrații să  preia sectoarele din acest drum național care traversează cele două județe și să le modernizeze.

„Hai că încercăm și așa!

PUTEM FACE NOI, CJ VÂLCEA, LEGĂTURA CU NOUA AUTOSTRADA SIBIU-PITEȘTI, pe sectorul de drum național 73 C, care traversează județul Vâlcea.

Întrucât există o dezbatere și tot felul de informații cu privire la întârzierea demersurilor CNAIR, pentru realizarea unui drum de legătură între județul Vâlcea și Autostrada Sibiu-Pitești, m-am gândit și voi propune, ca soluție, factorilor decizionali, moderizarea și lărgirea DN 73C Râmnicu Vâlcea-Tigveni.

Mai mult decât atât, voi discuta cu președintele CJ Argeș să preluăm noi, în administrare, sectoarele din acest drum național care traversează județele noastre și să le modernizăm.

Pentru mine, legătura județului Vâlcea cu viitoarea autostradă este o prioritate de grad zero și, tocmai de aceea, mă voi implica direct în atingerea acestui obiectiv.

Dacă propunerea mea va fi agreată, îmi asum responsabilitatea ca, până la finalul mandatului meu de președinte al CJ Vâlcea, cei 7 km din DN 73C, care trec prin județul Vâlcea, să fie modernizați.”, a declarat președintele CJ Vâlcea.

Constructorul italian WeBuild execută ultimele lucrări la nodul de la Curtea de Argeș.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Daniela Barbu dă primăria pe minister

Doljul își reface stocul de demnitari la nivel central. După ce, recent, doi reprezentanți ai PNL, Nicolae Giugea și...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI