Articolul publicat de indiscret.ro, unde prezentam starea deplorabilă în care ajunsese curtea interioară a Studioului Teritorial Craiova al TVR, pare să fi avut efect asupra directorului Tibi Mușuroi. Conform unor surse, după o foarte lungă perioadă în care a fost ignorată cu desăvârșire, curtea instituției a fost curățată. Ajuns o sursă de disconfort nu doar pentru angajați, ci și pentru vecinii studioului, cum ar fi Colegiul Național „Frați Buzești“, de pe terenul pe care funcționează TVR Craiova au fost adunate gunoaiele și vegetația crescută haotic.
Totuși, campania de curățenie din interiorul studioului teritorial ar trebui să fie preluată acum de conducerea centrală a TVR, care ar trebui să elimine câțiva oameni din conducerea de la Craiova. Iar primul pe listă ar trebui să fie chiar directorul Tibi Mușuroi, care, așa după cum ați putut citi pe indiscret.ro, a creat un scandal de proporții, acuzând pe nedrept un jurnalist incomod că își înregistrează pe ascuns colegii din redacție. Minciunile lui Mușuroi au fost demontate de ancheta polițiștilor, care nu au găsit nicio dovadă care să susțină mizeriile inventate de directorul interimar al TVR Craiova.




