marți, octombrie 27, 2026

Crin Antonescu despre Elena Lasconi: „Un candidat turmentat politic!“

Crin Antonescu a transmis vineri, de la Craiova, că nu se va retrage din cursa prezidențială, în ciuda solicitărilor primite, în special, din partea Elenei Lasconi, despre care a spus că este „turmentată politic“.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Întrebat cum îi răspunde Elenei Lasconi, care i-a cerut să se retragă pentru a-i face loc lui Ilie Bolojan, Crin Antonescu a spus răspicat că nu se va retrage. „De când a început această campanie și sunt în condiția de candidat oficial, validat de cele două partide, nu am răspuns ploii de invective și de atacuri, neînsoțite vreodată de vreo dovadă, și nici insultelor din arsenalul multora. Mi s-a părut mai important să spun oamenilor ce cred eu despre președintele României și cred eu că trebuie să facă. Dacă este însă vorba despre cererea de retragere, care, de această dată, a fost formulată cu un anumit respect, măcar formal, pentru că s-a adresat înțelepciunii mele, îi mulțumesc (Elenei Lasconi – n.red.) în primul rând că mă consideră înțelept, sunt într-adevăr înțelept, nu mă retrag!“, a declarat Crin, care a îndemnat-o pe șefa USR să îl voteze, spunând că va fi un președinte „foarte prezent“.

Mai mult, candidatul coaliției PSD-PNL a afirmat că Elena Lasconi este „turmentată politic“ deoarece pare că nu știe ce dorește să facă. „Zăbovim prea mult în jurul unui posibil candidat și unui lider de partid care este foarte clar turmentat politic. Dacă vă uitați nu știe dacă vrea să intre la guvernare, nu vrea să intre, vrea să voteze suspendarea lui Iohannis, nu vrea s-o voteze, susține moțiunea de cenzură, nu vrea s-o voteze, se retrage și dânsa dacă mă retrag. Eu nu doresc să mă retrag împreună cu doamna Lasconi. Îi doresc succes“, a mai spus Antonescu.  


- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Testare genetică gratuită pentru cazuri vulnerabile, printr-un program național derulat în parteneriat cu Spitalul Județean Craiova

Centrul Regional Genetica Medicala Dolj - Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova participă la proiectul național „GENETICĂ ECHITABILĂ”, prin...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI