duminică, octombrie 25, 2026

Florentina- Adina Dobrete: „Votați PSD, pentru că suntem pe buletinul  de vot să vă reprezentăm  cu onoare, cu demnitate, în Parlamentul României!”

„Sunt profesor de aproape 30 de ani, sunt vâlceancă, și mă bucur de faptul că în atâția ani de profesie sau în atâția ani de politică am cunoscut foarte mulți oameni. Sunt social-democrată de peste 20 de ani, și de fiecare dată toate acțiunile pe care le-am întreprins în cadrul Partidului Social Democat le-am făcut pentru cei de lângă noi.”, transmite Florentina- Adina Dobrete, candidat PSD Vâlcea la Camera Deputaților.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Candidez pe lista pentru Parlamentul României pentru funcția de deputat, și cred că acest lucru mă reprezintă și vine ca un semn de maturiate pentru toți anii pe care i-am câștigat ca experiență profesională, administrativă, politică. Așa încât cred că o cale sigură pentru români este cea   a generației mele, a celor care am trăit și muncit în această țară și vrem ca lucrurile să se întâmple altfel pentru copiii noștri. Calea  sigură o găsiți cu  noi, paralmentarii care vă vom reprezenta, dragi vâlceni, în Parlamentul de la București.

Votați PSD, pentru că suntem pe buletinul  de vot să vă reprezentăm  cu onoare,cu demnitate. în Parlamentul României.”, mai transmite Florentina- Adina Dobrete.

Comandat de PSD-Organizația Județeană Vâlcea

Realizat de Mișcoci Marielena Întreprindere Individuală

CUI 11240017

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Ministrul Ghigiu a semnat la Craiova primul contract de finanțare din mandat. Bani europeni pentru „Tineretului”

Șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Mihai Ghigiu a semnat astăzi la Craiova contractul de finanțare prin Planul de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI