Curat constituțional! Zice articolul 30 (1): ”Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”. Pentru a risipi orice urmă de gâlceavă în dorul lelii, legiuitorul mai dă o dată cu pumnul în masă: (2) ”Cenzura de orice fel este interzisă”. Jos, deci, lacătul de la gură. Jos dictatura muțeniei generale. Asta deosebește democrația de autoritarism. Ce înseamnă inviolabil: care nu poate fi violat, încălcat, atins. Care se află în mod legal apărat de orice urmărire, de orice încălcare sau de orice pedepsire. Clar? Deloc! Pentru că legea fundamentală revine asupra alineatului 1 cu alineatul 6: ”Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine”. De ce o fi sărit tocmai la 6, când putea să-l atașeze, complementar, primului alineat, nu știm. După ce ți-ai exprimat liber ceea ce ai gândit prin viu grai sau înscris respectivele opinii, încă o dată, inviolabile, de care nimeni nu se pot atinge, inspiră adânc, resoarbe ce-ai gândit. Cum să scrii despre un ticălos că e ticălos încât să nu-i prejudiciezi demnitatea la care pretinde că ține ca la ochii din cap? Sau onoarea de politician cinstit după care aleargă de când se știe? Imaginea veridică e aia care e, doveditoare, fără foto shop mediatic: profil natural, fără scrupul, fără morală. Stop, ai folosit niște epitete care te pot înfunda. ”Există o limită în orice (!)”, atrage atenția Emil Boc, fost premier, liberal (!!!), primarul Clujului, care tocmai se poticni de falsa libertate de exprimare în public a unui trapper. Și chiar face lumină până în ungherele semiobscure ale năbădăiosului articol 30. ”Nu totul se poate ascunde în spatele libertății de exprimare și atunci vine Constituția foarte clar (n.n. aia care a ascuns ceea ce nu a fost în stare să scoată la suprafață) și spune în trei articole consecutive ce limite avem…” Cum? Cum? ”Ce limite avem…” Inviolabile, dar atacabile va să zică. Inviolabile, dar stai puțin. ”Libertate totală nu există nici în jungla amazoniană”. Câtă vreme jungla nu organizează Untolduri, nici în pălărie n-o doare. Mai apăsat: ”Libertatea totală (n.n. aia inviolabilă, de neatins, de neviolat etc.) nu este specifică conviețuirii umane”. Clar, numai un bou își închipuie că este. Pe Boc, pentru că se ivi prilejul, îl văd în robă pledând, aplecându-se părintește la urechea făptuitorului gazetar: ”Ai încurcat-o, maestre!” Așa cum părinții Constituției ne flutură din zorii României postcomuniste iluzoriul îndemn floare la ureche: libertatea de exprimare e fecioria în sine, exclus violul.
