Cele 1.168 de monede din argint, care ar data din cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, au fost descoperite în localitatea Padea, comuna Drănic, la sfârșitul săptămânii trecute. Ele au fost găsite de către un pasionat de detecția de metale, acesta fiind posesor autorizat al unui astfel de echipament. „Valoarea descoperirii arheologice urmează a fi stabilită conform unei proceduri minuțioase de durată. La finalul evaluării, vom face demersurile pentru păstrarea întregului tezaur în patrimoniul Muzeului Olteniei“, a anunțat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Monedele, care au ajuns pe mâna specialiștilor Muzeului Olteniei, urmează să fie curățate, iar apoi vor fi expertizate și evaluate. Persoana care le-a găsit va primi, din partea autorităților, aproximativ o treime din valoarea totală a tezaurului.
Tezaurul descoperit acum la Padea este al doilea ca mărime care va ajunge în colecția Muzeului Olteniei, cel mai mare, în cuantum de 1.900 de piese, fiind descoperit la Bârca, în anul 1962.





