Opera Română Craiova a lansat cea de-a doua licitație din seria dedicată festivalului de muzică Craiova Intencity din acest an. ORC pune la bătaie ceva mai mult de un milion de euro pentru scenă, sonorizare, lumini și alte echipamente și servicii necesare pentru desfășurarea spectacolelor. Reprezentanții instituțiile de cultură din subordinea primăriei Craiova au dat drumul licitației în urmă cu câtva zile, termenul pentru deschiderea ofertelor fiind stabilit pentru data de 19 aprilie. „Opera Română Craiova organizează în perioada 30 iunie – 02 iulie 2023 proiectul cultural Festivalul IntenCity. Aflat la cea de-a doua ediție, evenimentul se va desfășura timp de trei zile, pe două scene amenajate, atât în cadrul Complexului Sportiv Craiova (Stadionul Ion Oblemenco) cât și în cadrul Sălii Polivalente Craiova. Opera Română Craiova, dorește să achiziționeze servicii scenotehnica 1. Scenă (acoperiș, podium, FOH, baricadă, extensii laterale, decor) 2. Instalație de sonorizare 3. Instalație de afișare — suport video — ecran LED 4. Instalație de lumini inteligente 5. Curent electric/generatoare 6. Efecte speciale 7. Zona de backstage, garduri de delimitare și acces 8. Personal tehnic 9. Utilaje, transport 10. Protecție gazon”, se arată în anunțul de participare publicat în sistemul electronic de achiziții publice.
Este a doua procedură de achiziții publice lansată de Opera Română Craiova pentru festivalul Intencity din acest an. Anterior, ORC a licitat serviciile de marketing și comunicare pentru festival, un contract estimat la 2,3 milioane de lei. Craiova Intencity 2023 din acest an beneficiază de un buget total de 31 de milioane de lei după cum arătau estimările de început de an ale edililor, veniturile prognozate fiind de 10 milioane de lei.


