Mai exact, reprezentanții Sindicatului Europol spun că tinerilor agenți li s-a transmis, sec, că dacă nu li se potrivesc uniformele să caute să facă schimb între ei pentru că, oricum, altele nu vor primi. „Umilință și bătaie de joc pe zeci de milioane de euro din fonduri publice. Aceasta este prima lecție pe care viitorii agenți de poliție o învață în preajma ultimelor examene de absolvire a Școlilor de Agenți de Poliție Câmpina/Cluj Napoca. În aceste zile, viitorii noștri colegi și-au ridicat noile uniforme de la magaziile școlii. Însă, ceea ce a fost inițial entuziasm, s-a transformat în dezamăgire. Majoritatea elementelor de uniformă, fie că e vorba de pantaloni, jachete, geci etc., nu sunt pe mărimea polițiștilor. Asta după ce s-au realizat măsurători de către reprezentanții firmelor producătoare care au încasate milioane de euro. Iar când au îndrăznit să „comenteze” și să pretindă schimbarea reperelor care nu le vin ca mărime, au început intimidările și amenințările voalate ale celor care de altfel ar fi trebuit să se preocupe cel mai mult ca procesul de echipare să se realizeze în condiții optime. Mai mult, conducerea școlii a dispus ca uniformele să nu mai fie acceptate la retur, și le-au spus viitorilor polițiști să le schimbe între ei“, se arată într-un mesaj postat pe pagina de facebook a sindicatului.


Reprezentanții Europol susțin că, prin astfel de comportamente, mai-marii Poliției Române transmit un mesaj greșit viitorilor agenți. „În final, putem trage mai multe concluzii dureroase:
– Umilința este principiul după care sunt tratați viitorii polițiști;
– Încă de pe băncile școlii sunt învățați ce este «orientarea» și cum se face «bișniță» cu elementele de uniformă;
– Este foarte suspectă pasivitatea și chiar imixtiunea reprezentanților școlilor de agenți de poliție care refuză sa retragă elementele de uniformă care nu corespund;
– Este mai actuală oricând expresia «mergem înainte, că înainte era mai bine»“, conchid aceștia.


