marți, octombrie 27, 2026

Tramvaiele noi au intrat în cursă la Craiova. Olguța: Sunt mai frumoase decât oriunde în țară!

Tramvaiele achiziționate pentru Craiova au 27 de metri lungime, o capacitate de 280 de locuri, aer condiționat, wi-fi și porturi pentru încărcarea dispozitivelor mobile

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Primul lot de tramvaie noi a intrat, miercuri seara, în cursă pe traseele din municipiul Craiova. Potrivit reprezentanților municipalității, toate cele 17 vehicule noi vor fi incluse pe traseele RAT în următoarele două luni, în perioada de vară urmând să mai sosească în oraș și un lot nou de autobuze electrice, societatea de taransport în comun fiind considerată gata să devină o alternativă viabilă la transportul cu mașini personale.

Lia Olguța Vasilescu a luat parte la prima cursă a tramvaielor noi, achiziționate prin intermediul Ministerului Dezvoltării, de la producătorul polonez PESA, alături de fostul primar Mihail Genoiu.

„Sunt frumoase, confortabile, sperăm să fie și întreținute. Chiar fac un apel la craioveni să le întrețină, pentru că sunt noi și au costat o grămadă de bani, fără fondurile europene primăria Craiova nu și-ar fi permis niciodată o asemenea achiziție. Faptul că am rămas un pic în urmă față de celelalte orașe ne-a dat posibilitatea să umblăm un pic la design, așa că sunt mai frumoase ca oriunde în țară. Asta se vede cu ochiul liber. Azi intră în cursă primele 10, urmează ca în următoarele două luni să se întâmple același lucru și cu restul de până la 17 tramvaie, un număr suficient pentru Craiova. În vară încep să sosească și cele 30 de noi autobuze electrice, iar din luna iulie, așa cum am promis o să dăm drumul și curselor pe zona metropolitană, către comunele limitrofe, primul inel, așa că craiovenii pot să se gândească acum serios să folosească transportul în comun în locul vehiculelor personale și să avem astfel mai puțină poluare și un trafic mai lejer. ”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

Tramvaiele achiziționate pentru Craiova au 27 de metri lungime, o capacitate de 280 de locuri, aer condiționat, wi-fi și porturi pentru încărcarea dispozitivelor mobile.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Polițiștii locali craioveni – mai puțini, mai bolnavi, mai pietoni

Rectificare de buget negativă la Poliția Locală Craiova. Asta după ce mai marii instituției au realizat că nu mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI