miercuri, octombrie 28, 2026

Şoşoacă, membră a unui partid din Vâlcea al cărui fondator susţine teorii cu reptilieni

Senatoarea Diana Şoşoacă este înscrisă într-un partid care îşi are sediul în localitatea Călimăneşti din judeţul Vâlcea. Formaţiunea politică S.O.S. România a fost înfiinţată pe 21 noiembrie 2021 prin decizie definitivă a Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a. Gib Gabriel (foto dreapta), unul dintre cei trei membri fondatori, se remarcă în spaţiul virtual şi prin teoriile conspiraţiei pe care le promovează.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusă din grupul parlamentar AUR la data de 13 februarie 2021 pentru că nu urma strategia partidului, Diana Şoşoacă a anunţat pe 30 mai 2022 că a devenit membră a Partidului S.O.S. România. Potrivit documentelor de la Tribunalul Bucureşti, S.O.S. România a fost fondat de Gib Gabriel, Gib Adeluţa şi Viziteu Maricel. Gib Gabriel a fost ofiţer la Batalionul 28 vânători de munte şi în prezent are o afacere locală în staţiunea vâlceană. El a studiat Managementul Organizaţiei la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, iar mai apoi a absolvit Montanologie şi Agroturism.

La al treilea partid

Înainte de a fonda S.O.S. România, Gib a fost membru al Partidului Renaşterea României. Ulterior a migrat la Partidul Socialist Român (PSR), din partea căruia a candidat, în 2016, pentru un post de senator de Vâlcea. Tot atunci, din partea aceluiaşi partid, dar pe lista din Sibiu, a candidat şi Adeluţa Gib, fiind a doua pe listă.

„Răul suprem, fie sub forma unei organizaţii reptiliene, fie evreieşti, fie combinată”

Pagina de facebook a lui Gib Gabriel este împănată cu mesajele şi fotografiile Dianei Şoşoacă. Mai nou, nu lipesc nici postările împotriva lui George Simion, care este acuzat că ar fi făcut blat cu puterea. În timpul pandemiei, Gib a promovat pe facebook mesaje anti-vaccin şi anti-certificat verde, iar de la debutul războiului din Ucraina s-a situat de partea ruşilor.
Cu trei zile înaintea declanşării războiului din Ucraina, Gib vorbeşte despre „reptilieni”, despre „răul suprem” şi despre „ceva destul de urât şi periculos” care s-ar afla în spate. «Ziua de 22. 02. 2022, considerată deosebită din multe puncte de vedere, a fost aleasă de unele entităţi mai mult sau mai puţin oculte, însă deosebit de periculoase pentru democraţia fragilă în care trăim, drept moment al „încheierii socotelilor” sau altfel spus, al “reglării conturilor”. Campania furibundă prin care era prezentată drept iminentă invazia ruşilor în Ucraina, vorba unuia, parcă-l invitau pe Putin să atace, să nu cumva să-l creadă ăştia „pămpălău”, nu a fost decât „praf în ochii proştilor”, atacul Ucrainei urmând să creeze ocazia unor intervenţii spectaculoase şi ireversibile ce ar fi modificat radical realitatea cunoscută. Trec peste prezentarea „răului suprem” fie sub forma unei organizaţii reptiliene, fie evreieşti, fie combinată, repet, eu unul sunt destul de sceptic în legătură cu aceste aspecte ale stării prin care trecem ca planetă, însă nu pot nega faptul că ceva, ceva destul de urât şi periculos se află în spate», a scris fondatorul S.O.S. România.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Circulație restricționată pe DEx 12 Craiova – Pitești, în urma unui accident rutier produs în zona Lunca Corbului

Pe DEx12, la kilometrul 95+900, pe sensul de mers Craiova – Pitești, în zona localității Lunca Corbului, județul Argeș,...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI