Procedurile de achiziţie au fost recent lansate pe piaţă de responsabilii Primăriei Craiova. Una dintre ele, cea mai consistentă valoric, are în vedere achiziţia de „aparatură destinată dezinfecţiei şi sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor şi dezinfectantul aferent acestora”, în cadrul proiectului „Măsuri pentru limitarea răspândirii coronavirusului în unităţile de învăţământ preuniversitar din Municipiul Craiova – M.A.S.T.I Pentru Craiova”, cod SMIS 143311. Valoarea contractului de achiziţie pus la bătaie de Primăria Craiova este de peste 25 de milioane de lei. 25.113.920, mai precis. De menţionat că vorbim de valoarea fără TVA a contractului, după adăugarea taxei suma pusă în joc de primărie apropiindu-se de 30 de milioane de lei.
Sute de nebulizatoare şi câteva cisterne de dezinfectant
Suma impresionantă se explică prin faptul că achiziţia face parte dintr-un proiect susţinut cu fonduri europene, iar de banii respectivi edilii craioveni se aşteaptă să primească de la firma desemnată câştigătoare aproape 500 de nebulizatoare şi câteva zeci de mii de litri de dezinfectant destinate a fi folosite în totalitate în instituţiile de învăţământ din Craiova aflate sub tutela primăriei. „Obiectul contractului constă în Achiziţie aparatură destinată dezinfecţiei şi sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor şi dezinfectantul aferent acestora, în cadrul proiectului «Măsuri pentru limitarea răspândirii coronavirusului în unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Craiova – M.A.S.T.I Pentru Craiova», cod SMIS 143311, conform cerinţelor Caietului de sarcini nr. 136575/02.08.2022. Valoarea estimată a contractului de 25.113.920,00 lei (exclusiv TVA), se compune din: – Nebulizatoare: 461 buc x 18.000,00 lei/buc = 8.298.000,00 lei (exclusiv TVA) – Dezinfectant aferent nebulizatoarelor: 74.436 litri x 225,91 lei/l = 16.815.920,00 lei (exclusiv TVA)»”, se arată în documentaţia de atribuire publicată în sistemul electronic de achiziţii publice. Data-limită pentru depunerea ofertelor este stabilită la începutul lunii următoare, pe 5 octombrie, ofertele urmând a fi evaluate în funcţie de doi factori: cel financiar, cu o pondere de 90 la sută în punctajul final, şi cel tehnic, respectiv termenul de livrare al echipamentelor şi substanţelor de dezinfectat, cu o pondere de zece la sută.
6, 3 milioane de măşti pentru şcolile craiovene

O altă licitaţie lansată de mai-marii Primăriei Craiova, în cadrul aceluiaşi proiect finanţat din fonduri europene, are în vedere procurarea de măşti de protecţie. „Obiectul contractului constă în Achiziţia de echipamente de protecţie, respectiv Lot I Măşti în cadrul proiectului «Măsuri pentru limitarea răspândirii coronavirusului în unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Craiova – M.A.S.T.I Pentru Craiova», cod SMIS 143311, conform cerinţelor Caietului de sarcini nr. 65971/rev.1/03.08.2022”, se arată în documentaţia de atribuire. Este vorba despre măşti tip II şi IIR, din care municipalitatea craioveană vrea să achiziţioneze peste 6 milioane de bucăţi. Mai exact: 5.733.840 de măşti tip IIR şi 519.000 de măşti tip II, după cum precizează caietul de sarcini. Produsele vor avea un termen de garanţie de 2 ani de la data recepţiei, iar ofertanţii care sunt tentaţi de licitaţia primăriei trebuie să prezinte şi ceva documente cu privire la marfa furnizată. „Operatorii economici (importatori/ distribuitori) vor prezenta Aviz de funcţionare (însoţit de anexe) emis în temeiul Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 566/2020 de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) din Romania, valabil la mom. prezentării, din care să reiasă că producătorul/producătorii măştilor pe care le include în propunerea tehnică sunt înregistraţi în aviz. Persoanele juridice străine vor prezenta documente echivalente emise în conformitate cu prevederile legale din ţara în care ofertantul este rezident”, se arată în documentaţia de atribuire Valoarea licitaţiei pentru măşti se ridică la 1.318.783 de lei, fără TVA.


