joi, octombrie 22, 2026

Vâlcea: 287 de şcoli nu au avize de prevenire incendii din cauza legislaţiei depăşite

În judeţul Vâlcea, noul an şcolar va începe luni, 5 septembrie, pentru toţi elevii. Pentru anul şcolar 2022/2023, în unităţile de învăţământ de masă vor fi cuprinşi 47.361 de elevi şi preşcolari, iar în cele două unităţi de învăţământ special, 399 de elevi, a anunţat Prefectura Vâlcea.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Potrivit ISU Vâlcea în ceea ce priveşte avizele/autorizaţiile de securitate la incendiu, din cele 422 de clădiri:
• 77 sunt autorizate;
• 58 sunt neautorizate (din care 38 de şcoli deţin aviz de securitate le incendiu, iar 20 de şcoli nu deţin autorizaţie;
• 287 de clădiri nu necesită autorizaţie de securitate la incendiu, deoarece au fost puse în funcţiune înainte ca legislaţia să prevadă această obligaţie şi nu le-au fost aduse modificări care să intre sub incidenţa actelor normative ce reglementează această obligativitate.

Printre motivele neobţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu au fost: nerealizarea măsurilor de securitate la incendiu stabilite prin scenariile de securitate la incendiu şi neefectuarea demersurilor de către investitor sau beneficiar pentru realizarea documentaţiei tehnice şi intrarea în legalitate”, precizează Prefectura Vâlcea.

Situaţia microbuzelor şcolare

„Conform datelor DSP Vâlcea, în ceea ce priveşte avizele sanitare de funcţionare, până în acest moment din cele 390 unităţi de învăţământ, 351 sunt autorizate, iar 39 sunt în curs de autorizare. În fiecare unitate de învăţământ, dar şi în IŞJ Vâlcea, există o persoană desemnată pentru monitorizarea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. Persoanele desemnate ţin permanent legătura cu DSP Vâlcea.
În judeţul Vâlcea există 169 de microbuze şcolare, dintre care 160 sunt funcţionale. S-au făcut solicitări către Ministerul Educaţiei pentru dotarea şcolilor cu microbuze noi, pentru 8 microbuze de 8+1 locuri, 129 microbuze de 16+1 locuri, 10 microbuze de 24+1 locuri şi un autocar de 32+1 locuri.

Opt şcoli vor beneficia de programul „Masă caldă”

Totodată, în anul şcolar 2022/2023, se va continua programul-pilot „Masă caldă în şcoli” în Şcoala Gimnazială comuna Budeşti, Şcoala Gimnazială Sat Mădulari – comuna Cernişoara, Liceul Teoretic „Virgil Ierunca” – comuna Lădeşti, urmând ca alte cinci unităţi şcolare să beneficieze de acest program. De asemenea, pe parcursul noului an şcolar, în 28 de unităţi de învăţământ se va derula un proiect cu finanţare europeană privind prevenirea şi reducerea abandonului şcolar.

Referitor la siguranţa elevilor şi cadrelor didactice în şcoli, la nivelului judeţului, s-au stabilit responsabilităţile pentru activităţile de menţinere a ordinii publice astfel:
• IJJ Vâlcea va avea în responsabilitate 11 unităţi;
• Poliţia Locală Rm. Vâlcea 26 unităţi;
• IPJ Vâlcea 353 unităţi, mai arată acelaşi anunţ.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Vestigii din epoca romană descoperite la Desa

Arheologii Muzeul Olteniei din Craiova au încheiat cea de-a XXVI-a campanie de cercetări arheologice sistematice în localitate, în punctul...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI