miercuri, octombrie 28, 2026

Rm.Vâlcea: Podul deteriorat de peste calea ferată din Goranu are șanse de reabilitare la sfântu-așteaptă

Mircia Gutău, primarul municipului Râmnicu Vâlcea, a anunțat, prin intermediul unui comunicat remis presei, că podul deteriorat de peste calea ferată de pe strada Straubing, din cartierul Goranu, nu aparține municialității, ci Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” SA – Sucursala Regională CF Craiova. Edilul a precizat că, în adresele trimise primăriei, „CFR” SA arată că nu poate susţine din fonduri proprii reparaţiile acestei structuri, ea urmând să fie reabilitată în cadrul lucrărilor de proiectare şi execuţie a obiectivului de investiţii „Linie nouă de cale ferată Vâlcele – Râmnicu Vâlcea”.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„În urma unor critici lansate în mediul on-line referitoare la starea podului peste calea ferată de pe strada Straubing din Goranu, pentru corecta informare a cetăţenilor Râmnicului fac următoarele precizări:
Structura respectivă (al cărei nume oficial este „Pasaj superior CF km 167+100”) NU aparţine Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, ci este proprietatea Companiei Naţionale de Căi Ferate ”CFR” SA – Sucursala Regională CF Craiova. Ca urmare a stării de degradare a pasajului, începând din 2018 – odată cu preluarea în administrare, prin HCL nr. 196/2018, a sectorului de drum judeţean DJ 703F care se suprapune cu strada Straubing, până la limita administrativă cu comuna Dăeşti – am făcut demersuri susţinute pe lângă Ministerul Transporturilor pentru realizarea de lucrări de reparaţii şi punere în siguranţă a pasajului.
Din păcate, răspunsul primit menţiona doar că CNCF „CFR” SA nu poate susţine din fonduri proprii reparaţiile acestei structuri, ea urmând să fie reabilitată în cadrul lucrărilor de proiectare şi execuţie a obiectivului de investiţii ”Linie nouă de cale ferată Vâlcele – Râmnicu Vâlcea”.
Îi asigur pe râmniceni, şi în special pe locuitorii cartierului Goranu, că nu vom renunţa să insistăm pe lângă toate forurile competente pentru efectuarea reparaţiilor necesare acestui pasaj în vederea unui trafic rutier în deplină siguranţă şi sperăm ca eforturile noastre să fie încununate de succes. Între timp, vom derula activităţile minimale de întreţinere care ne sunt permise, respectiv asfaltarea zonei carosabile şi a trotuarelor pentru creşterea gradului de confort a celor ce tranzitează acest pasaj“, se arată în comunicatul de presă.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Vâlcea: Încercare de mituire a unui polițist, soldată cu dosar penal.  

Un șofer aflat sub influența alcoolului a încercat să mituiască polițistul care l-a depistat promițându-i suma de 1000 de euro....
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI