Este indubitabil faptul că primarul comunei Cârcea, Valerică Pupăză, pur şi simplu a călcat în picioare legile pe care a depus jurământul să le respecte şi şi-a construit fără autorizaţie de construcţie o piscină şi un chioşc în curtea somptuoasei vile în care locuieşte. Acest lucru l-am dovedit şi îl vom dovedi în continuare astăzi cu vârf şi-ndesat. Până atunci însă, ne vom opri puţin şi asupra activităţii unor aleşi locali şi funcţionari din Consiliul Judeţean Dolj, cei care, după cum vom dovedi astăzi cu acte, au închis ochii la unele inadvertenţe grosolane din dosarul pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie, depus la câteva săptămâni după ce construcţia s-a finalizat.

6 zile pentru Pupăză, peste două săptămâni pentru contribuabilul de rând
Deşi a început lucrările la vilă şi la chioşc undeva prin mai, abia în octombrie, după încheierea lucrărilor, Valerică Pupăză „a bătut“ la uşa Consiliului Judeţean Dolj pentru a obţine autorizaţia de construcţie. Evident, nu l-a deranjat nimeni să îl întrebe de ce construieşte fără autorizaţie, dar acest lucru este de înţeles având în vedere că funcţionarii care trebuiau să îl tragă de mânecă erau „supuşii“ săi din cadrul primăriei. Dincolo de acest aspect, la Consiliul Judeţean Dolj, acolo unde unul dintre apropiaţii săi, pesedistul Neaţu, este vicepreşedinte, îngăduinţa cu care a fost tratat s-a văzut foarte clar din rapiditatea cu care i-a fost acordată autorizaţia. Este vorba de doar şase zile care s-au scurs de la depunerea cererii până la eliberarea autorizaţiei, o perioadă de timp pentru care funcţionarii CJ Dolj ar merita felicitaţi dacă ar constitui o regulă, şi nu o excepţie de care să beneficieze un primar pesedist precum este şi conducerea instituţiei doljene.

Dincolo de acest aspect, documentaţia depusă de primarul Pupăză este greşită şi ar fi trebuit, dacă nu respinsă, cel puţin solicitate anumite clarificări. Proprietatea familiei Pupăză, cea pe care a fost edificată piscina şi chioşcul, are numărul cadastral 39756 în Cartea Funciară a comunei Cârcea. La construcţia chioşcului, aflat în imediata vecinătate a limitei de proprietate cu un vecin, Pupăză avea obligaţia de a obţine acordul acestuia pentru a putea construi. Din acest motiv, el merge la un notar public împreună cu vecinii moştenitori, unde aceştia depun o declaraţie pe proprie răspundere în care spun că sunt de acord să se construiască de soţii Pupăză, proprietari ai imobilului înregistrat în Cartea Funciară la numărul 39576, la limita lor de proprietate. Numai că proprietatea familiei Pupăză are numărul cadastral 39756, nu 39576, lucru trecut cu vederea de funcţionarii Consiliului Judeţean Dolj fie din grabă, forţaţi fiind de şeful lor direct, Mihai Neaţu, fie din neglijenţă, obişnuiţi a rămâne nesancţionaţi atunci când greşesc precum în acest caz.

Facturile îl trădează

Şi pentru că ne-a transmis că îi denigrăm imaginea scriind despre piscina sa, le oferim contribuabililor din Cârcea noi dovezi privind modul ilegal în care aceasta a fost construită. Construcţia a fost edificată de firma SC GRESOLTENIA SRL, iar prima factură a fost emisă în data de 19.05.2021, purtând numărul 135 şi în valoare de 24.633 de lei. În aceeaşi zi a mai fost emisă o altă factură, în cuantum de 29.755 de lei. Trei luni mai târziu, pe 04.08, a fost tăiată a treia factură – 59.500 de lei, iar două săptămâni mai târziu, a fost emisă a patra, în valoare de 24.990. A urmat în noiembrie a cincea, modestă ca valoare – 6545, iar ultima, se spune deja plătită, acum patru zile, de 48.800 de lei. Cam acestea ar fi sumele care s-au plătit până acum pe piscină, fără echipare ei, lucrarea fiind în acest moment finalizată.


