Şoriciul gros al porcului nespălat pe picioare

0

Anul 2021 e pe sfârşite, dar oare vom fi învăţat ceva din greşelile acestuia şi a celor de dinaintea lui? Ştiu că, la terminarea anului, ar trebui să ne urăm lucruri frumoase, să gândim pozitiv, dar cum am putea face aceste lucruri când se întâmplă atâtea mizerii, pe care, dacă am fi fost mai atenţi, mai conştienţi de ceea ce va urma, poate am fi reuşit să le preîntâmpinăm.

Ne izbesc tot felul de ştiri de care suntem în mare parte răspunzători. De exemplu, primarul unei localităţi din Argeş a dat foc primăriei şi a fugit, un alt primar din Dolj loveşte intenţionat, intrând pe contrasens, maşina unei respectabile doctoriţe, un parlamentar agresează o cunoscută ziaristă italiană şi o ,,face albie de porci’’, o altă persoană este numită politic la conducerea unei importante instituţii doar pe „ochi frumoşi“…

Sunt absolut convinsă de faptul că scrutinul este un instrument de bază al democraţiei, dar modul în care am votat şi ne-am lăsat „seduşi de discursuri fără conţinut“ ne-a adus aici. Discursurile şi toată vorbăria din campaniile electorale nu trebuie ascultate ca să-i înţelegem pe candidaţi, ci pentru a înţelege ceea ce vrem noi de la cei care ne vor reprezenta.

Trebuie să ştim ce vrem, ce ne dorim şi să fim mai puţin indulgenţi cu ceea ce atentează la sănătatea noastră. Ieri, vecina Andreea mi-a povestit că a cumpărat ingrediente pentru piftii de la o măcelărie din Craiova (Complex Baba Novac), respectiv picioare şi şorici de porc. Om blajin şi de bună credinţă, vecina nu a verificat decât acasă produsele, când simţul olfactiv i-a spus ca nu sunt în regulă.

S-a întors cu ele la măcelărie, unde vânzătoarea i-a răspuns că mirosul urât vine de la porcul care era nespălat pe picioare şi, stupoare, le-a pus înapoi spre vânzare în vitrina frigorifică! Şoriciul vânzătoarei era mai gros decât şoriciul de pe tot porcul, dar Andreea a plecat, umilită, acasă, fără să anunţe organele abilitate, culmea, nevrând să-i facă rău vânzătoarei. E foarte adevărat că uneori ne merităm soarta, dar cum de am ajuns aici? Întoarcerea biblică şi a celuilalt obraz nu are ce căuta în acest context. Trăim, deci, într-o lume furioasă, nemulţumită, neatentă, dar în acelaşi timp periculos de permisivă. O lume în care primim nu ceea ce ne dorim, ci ceea ce alegem să primim.

Pentru că ne-am obişnuit prea mult cu replica ,,merge şi aşa”, am ajuns la degradarea societăţii până la un nivel al relaţiilor sociale pe care nu îl mai recunoaştem. Adevărul este că nu mai merge şi aşa şi e nevoie de o urgentă schimbare a mentalităţii şi de avansare spre o societate a respectului şi asumării.

Vine Crăciunul şi vă doresc sănătate, că e mai bună decât toate, dar haideţi şi să conştientizăm normalitatea valorii, iar incompetenţa să devină excepţie, nu să pară regulă, mai ales în politică!

Facebook Comments