Circul din jurul razboiului izbucnit între Consiliul Local Orşova şi managerul Spitalului Municipal s-a finalizat cu o umilinţă pentru consilieri. Consiliul Local Orşova a desemnat o comisie specială care să verifice legalitatea unor construcţii din curtea Spitalului Municipal din localitate. Este vorba de complexul modular format din containere preluate de la Rast, unde fuseseră duse în timpul inundaţiilor devastatoare din anii trecuţi. Complexul arată acum ca o clădire cochetă în care s-au amenajat trei cabinete medicale şi două garsoniere dotate ultramodern, destinate medicilor tineri, care vor să vină să lucreze la Spitalului din Orşova. De asemenea, controlul comisiei numite de Consiliul Local a mai vizat amenajarea unui complex modular de primiri urgenţe, folosindu-se de containere modulare şi de donaţii importante pentru aparatura ultramodernă din dotare. Având în vedere că la Orşova avem de a face cu un spital COVID-19, complexul modular, amplasat lângă clădirea spitalului, permite accesul la servicii medicale şi pentru pacienţii non-Covid.

După ce au atacat în mod bizar Spitalul Municipal, consilierii au aflat că, de fapt, nu aveau nicio competenţă de control asupra Spitalului Municipal şi că, mai mult, construcţiile ridicate de managerul Adrian Cican erau perfect legale. De asemenea, atunci când au cerut punctul de vedere al Oficiului pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cu privire la autorizaţiile emise de acesta, consilierii au aflat că s-au făcut de râsul lumii. Mai exact, conducerea spitalului era abilitată să ceară autorizaţii de la Cadastru şi nu Consiliul Local. Dar ca umilinţa să fie dusă până la capăt, în punctul de vedere emis de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Orşova, consilierii locali sunt efectiv umiliţi şi flituiţi. Mai exact, inspectorul Biroului de Cadastru le explică consilierilor că, de fapt, Consiliul Local este un organism politic care nu are competenţe de autorizare şi control. Biroul de Cadastru merge chiar mai departe şi le explică consilierilor locali că politicul este un factor generator de corupţie: „Iar Consiliul Local Orşova, care este o instituţie politică, este necesar ca demersurile pe care le face să fie efectuate cu aplicarea şi respectarea legii, deoarece factorii politici pot fi cauze generatoare de corupţie”.
În replică, într-o şedinţă de Consiliu Local, consilierii au făcut un scandal monstru şi au decis să îl reclame pe inspectorul care le spusese adevărul în faţă la şefii săi ierarhic superiori. Doar că, din fericire, în România, legea este una singură, iar consilierii locali, oricât de orgolioşi ar fi, trebuie să o respecte.


