Prevăzător, Marcel Corîci și-a pregătit din timp un post călduț în instituția pe care a condus-o
Minune la Grecești: Primarul incompatibil s-a întors consilier juridic

Din ciclul „Cu cât mai săracă e comuna, cu atât mai baron local e primarul“, vă prezentăm astăzi o situaţie absolut halucinantă, avându-l ca personaj principal pe fostul primar PSD al Greceştiului, Marcel Corîci. Declarat incompatibil şi dovedit în instanţă prin hotărâre definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, primarul şi-a pregătit din timp un post călduţ de consilier juridic în aparatul primăriei, pe care şi „l-a adjudecat“ şmechereşte ca unic candidat în urma unui concurs cu cântec organizat în datele 26 şi 27 iulie a.c.

0

Marcel Corîci era, până mai ieri, primarul uneia dintre cele mai sărace comune ale judeţului Dolj. Străbătându-i uliţele, primul gând care îţi vine în minte este acela că te-ai întors în vremurile lui Moromete şi, speriat, cauţi disperat din priviri fierăria lui Iocan. Greceştiul poate fi orice, dar numai localitate europeană în secolul XXI nu! Responsabil pentru acest dezastru edilitar nu poate fi altul decât fostul edil PSD şi actualul consilier juridic Marcel Corîci, un primar care păstoreşte destinele comunităţii din 2012.

Un concurs cu dedicaţie

Numai că aventura sa edilitară, dezastruoasă din toate punctele de vedere, a fost brusc întreruptă luna trecută de o sentinţă definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Justiţiei prin care raportul de incompatibilitate pentru conflict de interese al Agenţiei Naţionale de Integritate a fost declarat admis. Simţind că îi fuge pământul de sub picioare, Corîci a găsit o metodă unică în judeţul Dolj pentru a ţine lucrurile sub control şi după ce îi va fi încetat mandatul. Încă de anul trecut, el a adăugat un post de consilier juridic organigramei primăriei pe care o conducea, dar nu l-a scos la concurs. A făcut acest lucru abia după ce instanţa a decis definitiv şi irevocabil că a fost incompatibil, punând însă nişte condiţii la concurs „desenate“ după capacităţile sale profesionale.

Astfel, în anunţul scoaterii la concurs a postului afişat pe site-ul primăriei în data de 06.07.2021, la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească eventualii candidaţi, se menţionează că este nevoie, firesc, de studii juridice, dar şi vechime de 8 ani în specialitatea studiilor. Adică fix vechimea pe care o avea el ca urmare a ocupării postului de secretar al comunei în perioada 2004-2012. „Ceea ce se întâmplă în comuna noastră este o batjocoră la adresa tuturor cetăţenilor. Acest individ care vremelnic a ocupat postul de primar al comunei şi care a fost declarat incompatibil şi-a creat singur postul de consilier juridic şi, cu ajutorul viceprimarului, care este sluga lui prea-plecată, l-a scos la concurs atunci când era evident că nu mai poate sta primar. Şi-a băgat un concediu astfel încât viceprimarul să semneze decizia de scoatere la concurs a postului şi, pentru a fi sigur că nu va avea contracandidaţi, şi-a pus singur condiţiile de participare. Când a venit vremea, şi-a dat demisia din postul de primar, înregistrând-o retroactiv, şi s-a prezenta la concurs din calitate de cetăţean fără serviciu al comunei. Evident, a absolvit cu brio concursul, dacă nu din alt motiv, măcar pentru faptul că nu a avut contracandidaţi…“, a declaratAndrei Daviţoiu, consilier local al comunei Greceşti din partea Partidului Mişcarea Populară.

Conform unor surse bine informate din primărie, Corîci s-a zbătut să rămână „la butoane“ deoarece are a-şi proteja afacerile familiale desfăşurate cu brio în ultimii zece ani pe numele altor apropiaţi. Totodată, ar exista şi numeroase lucruri „urât“ mirositoare prin documentele semnate în timpul mandatelor sale de primar, dar până acum nimeni nu s-a încumetat să le ia la puricat. Poate, cândva în acest an, Prefectura Dolj, prin intermediul Corpului de Control al acestei instituţii, se va apleca asupra activităţii edilitare a lui Corîci şi va descâlci câteva dintre iţele încurcate ale unor achiziţii şi licitaţii care s-au desfăşurat în ultimii ani. Cine ştie, poate incompatibilitatea este cel mai mic păcat al fostului edil pesedist!

Facebook Comments