Guvernul a declanşat alegeri anticipate în comunele vâlcene Slătioara şi Scundu deoarece primarii în funcţie au pierdut procesele cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care i-a declarat incompatibili, din cauză că au deţinut şi firme proprii timp de mai mulţi ani.
Scrisoare deschisă către slătioreni…
Dragi slătioreni,
Anul acesta, eu, Dragu Octavian Constantin (Tavi), slătiorean cu idealuri şi speranţe la un viitor strălucit pentru comunitatea din care fac parte, am ales să candidez pentru Primăria comunei Slătioara. Aici m-am născut, am copilărit, mi-am urmat studiile şi aici am ales să rămân.
Experienţa de 17 ani în Administraţie Publică, precum şi numeroasele proiecte de dezvoltare locală şi regională pe care le-am implementat în activitatea mea, mă recomandă în această candidatură! De la bun început am ştiut cât de greu va fi să duc o luptă cu actualul sistem.
Proiectul care stă la baza candidaturii mele are ca principiu ideea de parteneriat cu cetăţeanul (comunicare şi transparenţă), iar obiectivul principal este BUNĂSTAREA comunităţii în ansamblul ei!
În această perioadă mulţi locuitori ai comunei noastre, precum şi tineri plecaţi peste hotare pentru o viaţă mai bună, mi-au transmis nenumărate mesaje de încurajare şi susţinere, fapt ce îmi dă puterea necesară să continui lupta pentru ei, pentru adevărata SCHIMBARE, dar această schimbare depinde de alegerile pe care le facem şi îşi are rădăcina în fiecare dintre noi!

Astăzi vin în faţa dumneavoastră să vă mulţumesc pentru sprijinul moral pe care mi-l oferiţi, cu promisiunea că indiferent de cât de mult vor încerca să mă înlăture din această competiţie, voi lupta pentru respectarea legii, a procedurilor, dar mai ales voi lupta pentru bunăstarea dumneavoastră şi pentru dezvoltarea comunei Slătioara!
Sunt omul faptelor, nu al vorbelor! Sunt omul care, atunci când promite, face! Sunt omul care iubeşte această localitate şi care va munci cu toată dăruirea pentru ca Slătioara să fie o comună frumoasă, sigură, dezvoltată din toate punctele de vedere, o comună în care toţi să fim mândri că suntem acasă! Îmi asum angajamentul de a rămâne integru, în slujba comunităţii, dar pentru acest fapt am nevoie de sprijinul dumneavoastră în continuare!
Vă mulţumesc pentru tot şi vă cer încredere pentru că se poate şi altfel!
Cu deosebită consideraţie şi respect,
Ing. Dragu Octavian Constantin

Comandat de Partidul Național Liberal, executat de Mișcoci Marielena Întreprindere Individuală, Cod unic de identificare: 51210004


