joi, septembrie 17, 2026

Craiova a învins Poli Iași. Elvir Koljic are piciorul fracturat, clubul i-a găsit deja înlocuitor

CS Universitatea Craiova a obținut cea de-a șasea victorie în tot atâtea meciuri disputate de la începutul campionatului. Știința a învins Poli Iași, pe teren propriu, cu 1-0, gol înscris în repriza secundă de către Bărbuț.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Victoria a fost una amară, fiindcă golgheterul echipei, Elvir Koljic, și-a rupt piciorul, după ce a fost faultat de Ovidiu Mihalache. Mai sunt trei zile până la încheierea perioadei de transferuri, iar Universitatea Craiova este obligată să găsească un nou atacant de valoare.

Antrenorul Cristiano Bergodi a recunoscut după meci că Elvir Koljic este greu de înlocuit. Accidentarea este una serioasă, iar fotbalistul va sta departe de gazon mult timp. „I-am aplaudat pe băieți, 6 victorii din 6, nu e ușor, dar această accidentare ne-a omorât, nu avem moral bun, pierdem unul dintre cei mai buni atacanți. Nu știu cum s-a întâmplat, dar mi se pare o intrare tare. Poate va lipsi câteva luni, pierdem un jucător foarte important, un vârf împins, fructifica munca echipei, mă gândesc acum la el, am văzut și băieții în vestiar deprimați. Această accidentare a speriat jucătorii la pauză, în vestiar.

Ceva trebuie făcut. Mai sunt 3 zile până la sfârșitul campaniei de transferări, dar un atacant cum e Koljic nu e ușor de înlocuit”, a declarat Cristiano Bergodi după meci.

Unul dintre jucătorii doriți insistent în Bănie este Alexandru Mățan de la Viitorul Constanța. Actualul antrenor al Craiovei este de acord cu transferul și clubul ar fi dispus să plătească o sumă care se apropie de 1 milion de euro, la care s-ar adăuga procente din următorul evenutal transfer.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI