Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj au gestionat ieri un total de 49 de situații de urgență, dintre care 37 de misiuni SMURD pentru acordarea primului ajutor medical calificat și 12 intervenții pentru stingerea incendiilor.
Echipajele ISU au intervenit la Valea Stanciului, Catane și Calafat, în acest ultim caz fiind vorba de un incendiu la șarpanta unui bloc de locuințe, dar majoritatea acțiunilor au avut în vedere stingerea incendiilor de vegetație uscată.
„S-a intervenit pe raza localităților Cioroiași, Terpezița, Șimnicu de Sus – sat Cornetu, Dăbuleni, Perișor, Mărăcinele și în zona Centurii de Nord a municipiului Craiova pentru lichidarea a șapte incendii de vegetație uscată, care au afectat, în total, aproximativ 18,33 hectare de vegetație uscată, miriște și litieră, precum și aproximativ 2 tone de deșeuri menajere. La unele dintre aceste intervenții au participat și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Dăbuleni, respectiv Perișor.De asemenea, în data de 08.09.2026, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Lipovu și Sadova au intervenit, separat, pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată. Cauza probabilă de izbucnire a incendiilor de vegetație uscată a fost, în toate cazurile în care aceasta a fost stabilită, flacăra (foc deschis în spații deschise)”, precizează reprezentanții ISU Dolj.
Recomandările ISU pentru prevenirea incendiilor de vegetație:
Reamintim cetățenilor că arderea vegetației uscate, a miriștilor și a resturilor vegetale este interzisă, iar nerespectarea prevederilor legale poate atrage sancțiuni contravenționale.Incendiile de vegetație se propagă cu rapiditate, în special în perioadele caniculare și în condiții de vânt, punând în pericol locuințe, culturi agricole, păduri, animale și chiar vieți omenești.Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj recomandă cetățenilor:• să nu utilizeze focul deschis pentru igienizarea terenurilor sau arderea resturilor vegetale; • să nu arunce la întâmplare țigări aprinse, chibrituri sau alte surse de aprindere; • să respecte măsurile de prevenire a incendiilor în gospodării și pe terenurile agricole; • să anunțe imediat orice început de incendiu la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pentru ca intervenția pompierilor să se desfășoare în cel mai scurt timp. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență și alte recomandări utile pot fi obținute prin accesarea platformei fiipregatit.ro.


