În urma controlului desfășurat în data de 30.07.2026, pe raza județului Mehedinți, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, localitatea Gura Văii, a fost identificată o societate comercială care executa lucrări de extindere a malului stâng al fluviului Dunărea prin împingerea deșeurilor provenite din construcții și demolări în albia minoră a fluviului, informează reprezentanții Apelor Române.




„Potrivit constatărilor inspectorilor ABA Jiu, prin această activitate se urmărea crearea unei noi suprafețe de teren, care urma să fie utilizată, cel mai probabil, pentru depozitare, cu impact direct asupra cursului de apă și a mediului înconjurător.nPentru încălcarea prevederilor legale, inspectorii A.B.A. Jiu au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 40.000 de lei. Fluviul Dunărea este o resursă strategică și un patrimoniu natural care trebuie protejat. Transformarea albiei minore în depozit de deșeuri reprezintă o faptă gravă, cu efecte asupra mediului, biodiversității și siguranței cursului de apă”, precizează un comunicat al Administrației Bazinale.


