Potrivit cugetliber.ro, arhiepiscopul Tomisului le-a cerut credincioșilor să se roage pentru ca Dumnezeu „să dea pământului roua și ploaia cuvenite”, afirmând că greutățile vin asupra oamenilor „din pricina păcatelor”. Declarația a fost făcută în contextul în care vestul țării se află sub cod roșu de caniculă, cu temperaturi care pot ajunge la 41 de grade, iar alte regiuni sunt vizate de coduri portocalii și galbene.
Imaginea este, desigur, puternică: un ierarh pe câmp, rugăciuni pentru ploaie, secetă, recoltă și speranța că norii vor înțelege mesajul liturgic. Problema este că astfel de practici par desprinse mai degrabă dintr-un registru medieval al raportării la natură, când fenomenele meteorologice erau explicate prin voință divină, pedeapsă, păcat sau ritualuri colective. Între timp, știința a făcut câțiva pași înainte. Ploaia nu apare pentru că un ritual este oficiat într-un câmp, ci în urma unor procese atmosferice măsurabile: umiditate, condensare, temperatură, curenți de aer, presiune atmosferică și formarea norilor. Asta nu înseamnă că oamenii nu se pot ruga. Credința ține de opțiunea fiecăruia, iar ritualurile religioase au rolul lor pentru comunitățile care se regăsesc în ele. Dar când seceta devine problemă agricolă, economică și socială, soluțiile reale se află în irigații funcționale, managementul apei, investiții în infrastructură, adaptare climatică și politici publice coerente, nu în așteptarea unei ploi convocată solemn de pe marginea câmpului.

În fond, episodul de la Constanța spune mai multe despre felul în care România continuă să oscileze între explicații moderne și reflexe vechi. Canicula nu se combate cu simboluri, iar seceta nu se rezolvă cu nostalgii medievale. Ploaia va veni atunci când condițiile atmosferice o vor permite. Până atunci, România are nevoie de soluții moderne deoarece meteorologia nu pare dispusă să își schimbe prognozele după calendarul slujbelor.


