marți, octombrie 27, 2026

Urmărire ca în filme pe străzile din Craiova. Un șofer a intrat frontal într-o autospecială de poliție

O urmărire începută după un accident produs pe o stradă din Craiova s-a încheiat violent după ce autoturismul urmărit a lovit frontal o autospecială de poliție și a fost proiectat într-o altă mașină parcată. Șoferul și pasagerul, ambii băuți, au încercat să fugă apoi pe jos, dar au fost prinși și imobilizați de polițiști. În urma accidentului, un polițist din cadrul Secției 5 Poliție Craiova a avut nevoie de îngrijiri medicale.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Incidentul s-a petrecut la primele ore ale în dimineții după ce doi agenți de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au pornit în urmărirea unui autoturism al cărui șofer a acroșat o mașină parcată și nu ar fi oprit la fața locului. Polițiștii au folosit semnalele acustice și luminoase, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a călcat pedala de accelerație. Polițiștii au solicitat sprijinul altor echipaje, iar autoturismul urmărit a fost interceptat pe strada Calea Severinului de o altă autospecială de poliție, în care se aflau un polițist și un jandarm. Disperat să fugă, șoferul a acroșat frontal autospeciala de poliție, apoi a fost proiectat într-un autovehicul parcat. În urma impactului, conducătorul auto și pasagerul au coborât din mașină și au încercat să fugă. Cei doi au fost însă interceptați și imobilizați de polițiști. În urma evenimentului rutier, un polițist din cadrul Secției 5 Poliție Craiova, în vârstă de 27 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit polițiștilor, atât șoferul, cât și pasagerul emanau halenă alcoolică. Pasagerul, un bărbat de 47 de ani, din județul Caraș-Severin, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani, din orașul Filiași, a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea mostrelor biologice.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Polițiștii locali craioveni – mai puțini, mai bolnavi, mai pietoni

Rectificare de buget negativă la Poliția Locală Craiova. Asta după ce mai marii instituției au realizat că nu mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI