marți, octombrie 27, 2026

Vâlcea: Percheziții și o reținere după vânarea ilegală a unui mistreț

Percheziții de amploare și o reținere într-un dosar care vizează o partidă de vânătoare ilegală desfășurată în zona Călimănești. Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), au descins luni, 24 aprilie, la domiciliile a doi bărbați suspectați de braconaj și nerespectarea regimului armelor.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Potrivit anchetatorilor, recent, cei doi bărbați, cu vârste de 48 și 53 de ani, ar fi vânat ilegal un mistreț pe un fond cinegetic din zona Călimănești. Aceștia ar fi folosit arme letale fără a avea autorizațiile prevăzute de lege. La percheziții  au fost găsite două arme de vânătoare, muniție, trofee de vânat și articole pirotehnice deținute ilegal. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi a decis ca bărbatul de 48 de ani să fie  reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea. De asemenea , acesta a fost sancționat  cu o amendă drastică de peste 5.000 de lei. De asemenea, autoritățile i-au anulat definitiv dreptul de a mai deține, purta sau folosi orice tip de armă.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Polițiștii locali craioveni – mai puțini, mai bolnavi, mai pietoni

Rectificare de buget negativă la Poliția Locală Craiova. Asta după ce mai marii instituției au realizat că nu mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI