marți, octombrie 27, 2026
Cicliști din toate țările, potoliți-vă!

Ministerul Dezvoltării ne-a luat lanțul de la bicicletă. Proiect de 65 de milioane de lei, suspendat

Proiectul privind realizarea unui traseu ciclo-turistic de peste 180 de km în sudul județului Dolj a fost tras pe linie moartă, deși se afla la un singur pas până de finalizarea licitației.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Consiliul județean Dolj demarase procedura de achiziție publică în vara anului trecut, iar în luna decembrie finalizare evaluarea tehnică a ofertelor și se pregătea să facă același lucru cu propunerile financiare. Cinci firme erau înscrise în cursa pentru obținerea contractului de peste 65 de milioane de lei, care presupunea proiectarea, asistența tehnică și execuția obiectivului. Un traseu de peste 180de kilometri de piste de biciclete urma să fie realizat în sudul județului, urmând cursul Dunării, totul ca parte a unui mega-proiect la nivel european, de nu mai puțin de 3000 de km de piste destinate cicliștilor.

Autoritățile județene au tras însă proiectul pe linie moartă și au anulat licitația. Anunțul a fost făcut în urmă cu câteva zile în sistemul electronic de achiziții publice. Motivul: Ministerul Dezvoltării a suspendat contractul de finanțare pentru realizarea proiectului, contract care data din 2023.

„Data anularii: 05.01.2026. Motivul anularii: Altele, Având în vedere adresa emisa de MDLPA,prin Adresa nr.250226/12.11.2025,comunicată AC în data de 24.11.2025, prin care se dispune„SUSPENDAREA contractului de finantare nr.18305/14.02.2023, începând cu data de 08.11.2025 până la data de 31.12.2026,” respectiv declarând faptul că „(…) pe întreaga perioada de suspendare a contractului, părţile întrerup executarea obligatiilor prevăzute în cadrul contractului de finanţare(…)procedura este anulată potrivit art.212 alin (1) lit. c) Lg.98/2016”, arată anunțul postat în SEAP.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Polițiștii locali craioveni – mai puțini, mai bolnavi, mai pietoni

Rectificare de buget negativă la Poliția Locală Craiova. Asta după ce mai marii instituției au realizat că nu mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI