„Prin proiectul Reabilitare urbană Calea lui Traian se vor realiza lucrări de amenajare a principalei căi rutiere a Râmnicului pe o lungime de aproximativ 7,5 km constând în amenajarea de culoare prioritare pentru transportul public de călători, realizarea de piste de biciclete, înlocuirea stâlpilor vechi de iluminat public, montarea unui sistem de supraveghere video, precum și modernizarea și reconfigurarea a 11 zone de intervenție – în principal scuaruri (printre care Scuarul Bartolomeu Anania – vizavi de Policlinica cu Plată, scuarul din fața Complexului Nord, Scuarul Arhiepiscopiei, zona de vizavi de cimitirul din Calea lui Traian Sud, scuarul de la intersecția cu strada Republicii etc.) și aliniamente stradale. Co-semnatara contractului cu o durată de execuție de 24 de luni a fost asocierea Theda Mar Design SRL (lider) – Drum Concept SRL – Sofia Garden SRL – Constructim SA, având ca subcontractanți AFA Special Logistic SRL, Altimate SA și Metaller Energy SRL, iar valoarea rezultată în urma licitației publice deschise este de aproape 60 mil. lei cu TVA.”, precizează anunțul Primăriei Râmnicu Vâlcea.
Râmnicu Vâlcea: A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pe Calea lui lui Traian, artera principală a orașului
Primarul Mircia Gutău a semnat luni, 29 decembrie, contractul de execuție a lucrărilor pentru unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare a infrastructurii edilitare, ce beneficiază de o finanțare nerambursabilă europeană de 98% în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia - Regio 2021 – 2027, au anunțat reprezantanții municipalității. Durata de execuție, doi ani.


