duminică, noiembrie 8, 2026

Căminul Cultural din Orlești va fi reabilitat cu fonduri europene.

ADR Sud -Vest Oltenia a aprobat proiectul de reabilitare energetică a Centrului Cultural din comuna Orlești, județul Vâlcea.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Proiectul prevede  lucrări de izolare termică a pereților exteriori,  montarea de ferestre și uși termoizolante, înlocuirea acoperișului, înlocuirea instalațiilor electrice și de încălzire.
De asemenea, va fi implementat un sistem de iluminat cu leduri și un set de panouri fotovoltaice pe acoperiș, care vor asigura o parte din consumul propriu de energie, potrivit primarului Constantin Cîrstina.

Obiectivul principal al proiectului este reducerea semnificativă a consumului de energie și îmbunătățirea condițiilor în care se desfășoară activitățile culturale, sociale și administrative. Clădirea va beneficia de lucrări complexe ce vor contribui atât la protejarea mediului, cât și la creșterea confortului utilizatorilor. 

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Firul II Isvarna, una dintre cele mai mari investiții din istoria recentă a Craiovei, a fost finalizat

Există proiecte care schimbă un cartier și proiecte care schimbă un oraș. Isvarna II aparține, fără îndoială, celei de-a...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI