„Fenomenul corupției trebuie atacat frontal. Acest flagel care afectează societatea trebuie să devină o preocupare a Serviciului Român de Informații, prin mecanisme pe deplin constituționale, foarte bine definite din punct de vedere juridic”, a scris președintele României pe platforma X. În interviul acordat PRO TV, Nicușor Dan a explicat că noua Strategie Națională de Apărare a Țării (SNAT) va include două modificări majore față de documentele anterioare: războiul hibrid și corupția sistemică. Dacă primul reflectă transformările geopolitice și presiunile hibride venite dinspre Federația Rusă, al doilea vizează consolidarea internă a statului prin eliminarea vulnerabilităților care slăbesc instituțiile fundamentale. „Corupția înseamnă bani publici furați, investiții ratate, instituții parazitate și încredere erodată. Este o slăbiciune structurală care afectează capacitatea României de a răspunde la crize – de la cele economice la cele de securitate”, a spus șeful statului.
SRI a mai jucat acest rol
Declarațiile președintelui marchează o redeschidere a dezbaterii privind rolul SRI în combaterea corupției, un subiect sensibil în contextul deciziilor Curții Constituționale din ultimul deceniu, care au limitat implicarea serviciilor de informații în dosarele penale. Conform Constituției, SRI are atribuții în apărarea securității naționale, însă relația dintre SRI și sistemul judiciar a fost redefinită radical după 2016, odată cu desființarea protocoalelor de cooperare cu DNA și Parchetul General. Nicușor Dan nu a propus o revenire la acele practici, dar a sugerat că este nevoie de mecanisme noi, transparente și legale, care să permită prevenirea și identificarea corupției la nivel sistemic, mai ales acolo unde aceasta amenință buna guvernare și siguranța economică.
Surse apropiate Administrației Prezidențiale au explicat că președintele ar urma să ceară revizuirea cadrului legislativ privind securitatea națională, astfel încât corupția de mare amploare, cea care afectează infrastructura critică, achizițiile strategice sau sistemul energetic, să poată fi tratată ca risc strategic.
Un mesaj cu ecou în coaliție
Declarațiile lui Nicușor Dan vin într-un moment tensionat, în care guvernul condus de Ilie Bolojan încearcă să implementeze măsuri de austeritate și restructurări administrative masive, contestate inclusiv din interiorul coaliției. Prin aducerea corupției în centrul strategiei de apărare, președintele își reafirmă rolul de arbitru al sistemului, dar trimite și un semnal către clasa politică, acela că problema nu este doar ineficiența, ci și corupția care o alimentează.
De altfel, surse politice au confirmat că președintele ar intenționa să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pe tema reformei anticorupție în următoarele săptămâni, pentru a defini o strategie interinstituțională de prevenție și coordonare.


