Potrivit presei locale, incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marți, puțin după miezul nopții, în fața unei săli de jocuri din Bacău. Renato Nica, unul dintre pugiliștii de viitor ai României, se aflat în cantonamentul lotului național de la Onești, însă după ce s-a dat stingerea s-a strecurat afară și a mers în oraș. A mers la o sală de jocuri, unde, cel mai probabil, știa că se află victima, Bogdan Nasim Sava, un adolescent de 16 ani, practicant de kickboxing. Tatăl acestuia, care spune că fiul său era urmărit de câteva zile de agresor, a postat imaginile cu agresiunea pe pagina sa de facebook. Aici se vede cum Renato Nica, însoțit de alți tineri, discută ceva cu victima și cu prietenii acestuia. La un moment dat, îl lovește pe Bogdan în față. Dezorientat, băiatul nu ripostează, ci încearcă să se adăpostească. Este lovit din nou în figură, iar apoi cade la pământ, fiind lovit cu piciorul de agresor.
La sesizarea familei lui Sava, Poliția Bacău a deschis un dosar penal și a demarat o investigație asupra cazului.
Federația nu vrea huligani
Contactat de jurnaliștii de la gsp.ro, președintele Federației Române de Box, Vasile Câtea, i-a dat o veste proastă pentru Renato Nica: carieră sportivă încheiată. „Am convocat pentru luni o ședință a Comisiei de Disciplină spre a lua o decizie în acest caz. Dar, din punctul meu de vedere, e carieră sportivă încheiată definitiv. Nu creștem huligani! Am înțeles că e un copil cu potențial, dar asta nu scuză cu nimic reacția lui foarte agresivă“, a declarat șeful FRB.


