marți, octombrie 27, 2026

Replicăm la dreptul la replică al Consiliului Județean Dolj

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Simțindu-și lezată imaginea presupus imaculată pe care o are ca urmare a apariției unui articol pe portalul www.indiscret.ro, Consiliul Județean Dolj ne-a transmis săptămâna trecută un drept la replica pe care, deontologic, l-am publicat. Asta nu înseamnă, însă, că ni-l și asumăm și, cu atât mai mult, nu avem intenția de a ne preface că albul e negru sau că maroul e roz, așa cum de ani de zile conducerea acestei instituții este obișnuită. După cum puteți citi aici, suntem acuzați că articolul publicat „este o formă de manipulare a opiniei publice inacceptabilă din perspectiva respectării deontologiei profesionale a jurnaliștilor“. Adică, semnatarul, vicepreședintele Neațu că, evident, președintele Vasile nu își asumă decât selectiv anumite lucruri (vezi cazul radarului de la Cârcea despre care au scris colegii mei), este specialist în deontologia profesională a jurnaliștilor, pe care a învățat-o din scoarță în scoarță pe vremea în care îi ținea trena primarului Pupăză sau împărțea pliante pedeliste cu chipul luminos al liderului Radu Berceanu. Sau s-a specializat în deontologii profesionale ale jurnaliștilor în anumite birouri întunecoase pe unde mai calcă din când în când, chemat fiind la apel.  

„Întreg articolul conține expresii menite să inducă impresia unor interese ascunse, ce ar fi dus la acțiuni sau tentative de favorizare a unui participant la licitația de atribuire a lucrărilor, fără ca afirmațiile cuprinse să fie în vreun fel dovedite sau justificate“, mai spune, candid, același Neațu, negând o evidență pe care magistrații au statuat-o. Păi evident că s-a încercat favorizarea firmei Domarcons, și asta nu o spun eu, Antoniu Popa – Găvănești, ci Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) și Curtea de Apel Dolj. Aceste instituții au anulat prima licitație unde onor Consiliul Județean Dolj dăduseră câștigătoare firma Domarcons chiar dacă se vedea cu ochiul liber că oferta era identică în cele mai mici amănunte cu Caietul de Sarcini. Oare orbul funcționarilor  Consiliului Județean Dolj să fi fost doar incompetență? S-a greșit intenționat sau scăparea a fost umană? Aceste întrebări sunt legitime având în vedere interesul public, domnule președinte Vasile? Oare, acum, nu mai avem voie să ne întrebăm ce se întâmplă cu milioanele de euro pe care noi, plătitorii de taxe, vi le punem la dispoziție?

Iar aberațiile îndrugate de aleșii noștri în dreptul la replică nu se opresc doar la afirmațiile ridicole expuse mai sus. Următorul paragraf ar fi de râs, dacă nu ne-ar buși plânsul! Spun bugetarii noștri dragi: „Menționăm că, pentru realizarea acestui articol, nu s-a înregistrat nicio solicitare din partea redacției „Indiscret” pentru informarea privind întreg procesul de atribuire a lucrărilor sau pentru a răspunde vreunei acuzații de tipul celor cuprinse în articolul în cauză. Toate considerațiile cuprinse în articol sunt pure speculații ale autorului, neexistând nicio sursă reală citată.“ Păi domnule Neațu (a se citi Vasile), tot ceea ce am făcut a fost să cităm din hotărârile instanțelor sau din adresele CNSC, adică exact instituțiile competente care v-au prins fie cu incompetența în sac, fie v-au demascat interesul ascuns! Să întrebăm CE la Consiliul Județean Dolj?

Sfârșitul este, însă, apoteotic: „În concluzie, considerăm că articolul în cauză a fost realizat fără o bază reală, fără să aducă dovada informațiilor prezentate și cu vădită intenție de a manipula opinia publică și de a altera imaginea administrației publice și a conducerii sale.“ Am manipulat opinia publică atunci când am scris, în repetate rânduri, că procesul de atribuire a fost viciat de la început și când am spus că există suspiciuni rezonabile că, poate, greșelile nu au fost întâmplătoare. Interesant, dar tocmai aceste lucruri le-au spus și instituțiile abilitate ale statului!

Și, ca să mai manipulăm un pic opinia publică, conducerea Consiliului Județean Dolj, evident, nu domnul Neațu, ci chiar președintele Vasile, ar trebui să ne spună de ce aceste lucrări, totalizând milioane de euro, au ajuns în portofoliul Domarcons prin proceduri simplificate și nu în urma unor licitații publice:

  1. „Consolidare DJ 606C, DJ 606 (Sârsca) – Beloț – Sopot – Ștefănel – Gogoșu – Grecești (DJ 606B) – Șumandra – Secu – Comănicea – Novac (DJ 606A) – Argetoaia – Lim. Jud. Mehedinți, km 0+000-51+500, SECTOR KM 32+870 – KM 33+070” –proiectare și execuție
  2. Execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii „Modernizare DJ652A, DN6 Cîrcea – DN65, km 0+000 – km 6+300” (rest de executat) în cadrul proiectului „Eforturi comune pentru îmbunătăţirea infrastructurii rutiere în zona transfrontalieră”, eMS code: ROBG-408”
  3. Modernizare Si Extindere Parcare Aeroport Internațional Craiova

Să fi fost în urma unor relații de prietenie sau competența firmei Domarcons este atât de mare și prețurile sale atât de mici încât să nu se mai facă licitații?

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Polițiștii locali craioveni – mai puțini, mai bolnavi, mai pietoni

Rectificare de buget negativă la Poliția Locală Craiova. Asta după ce mai marii instituției au realizat că nu mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI