marți, octombrie 27, 2026
Operațiunea „Urechilă”

Pompierii craioveni au salvat un iepuraș la întoarcerea de la incendiu

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Pompierii ISU Dolj au avut parte de o intervenție inedită în această dimineață, pe când se întorceau la bază după aproape 5 ore de luptă cu flăcările care au cuprins peste 15 hectare de vegetație uscată, miriște și cultură de grâu în localitatea Podari.

„Pompierii doljeni se întorceau, epuizați, spre unitate. Erau obosiți, cu hainele pline de fum și praf, dar cu misiunea îndeplinită — focul fusese stins, iar pericolul, înlăturat. Pe drumul de întoarcere, în zona cartierului Romanești – la intersecția străzii 1 Mai cu strada Popoveni din Craiova –, în mijlocul străzii, au zărit un mic suflet: un iepuraș dezorientat, aflat în pericol de a fi călcat de mașini. Fără să stea pe gânduri, au oprit autospeciala și l-au salvat. Deși istoviți după orele de muncă intensă, reflexul lor a fost același ca în fața oricărui pericol: să intervină, să ajute, să protejeze. Uneori, eroii nu salvează doar vieți omenești. Salvează și speranțe mici, cu urechiușe lungi”, precizează un comunicat al ISU Dolj.


Acum, iepurașul se află în siguranță, în grija pompierilor, la sediul ISU Dolj.
Dacă cineva îl recunoaște sau știe cui aparține, este rugat să se prezinte la sediul ISU Dolj, str. C,D. Fortunescu nr 2, sau să sune la 0784.549.041.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Polițiștii locali craioveni – mai puțini, mai bolnavi, mai pietoni

Rectificare de buget negativă la Poliția Locală Craiova. Asta după ce mai marii instituției au realizat că nu mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI