Ajunși la fața locului, polițiștii au pătruns în curtea imobilului, iar bărbatul a ieșit din casă ținând în mână o armă, adresând amenințări forțelor de ordine. Deși a fost somat în repetate rânduri să se oprească, acesta a refuzat, fiind trase două focuri de avertisment în plan vertical. În ciuda somațiilor, bărbatul a deschis focul spre polițiști, apoi s-a retras în casă, continuând să amenințe.
Imediat, la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție, iar suspectul a fost imobilizat și dus la sediul poliției. Din fericire, incidentul s-a încheiat fără victime sau pagube materiale. Pe numele bărbatului au fost deschise dosare penale pentru amenințare, uz de armă neletală și ultraj. În urma evaluării riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu valabil 5 zile.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.


