La percheziția domiciliară s-au descoperit 44 de ghivece cu plante de cannabis, în mai multe camere. ”Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea, au documentat activitatea infracţională a unei persoane, de 40 de ani, cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Probatoriul administrat a relevat că, în cursul lunii decembrie 2024, persoana în cauză ar fi iniţiat şi dezvoltat, în locuinţa sa, din comuna Copăceni, judeţul Vâlcea, o cultură de canabis, destinată comercializării”, au transmis, joi, IGPR şi DIICOT.
Cannabisul din cele 44 de ghivece se afla în diferite stadii de dezvoltare, având dimensiunile la tulpină între 60 – 140 de cm. Au mai fost descoperite diverse componente ale unei instalaţii de întreţinere a culturii, fertilizanţi, un grinder, precum şi alte mijloace de probă.
Bărbatul a fost reţinut şi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă a acestuia.


