Bărbatul ar fi suferit de afecțiuni psihice. În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
„Polițiștii din orașul Băile Olănești au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi sinucis. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări a reieșit că este vorba despre un bărbat de 38 de ani, din localitatea Peretu, județul Teleorman, care s-ar fi aruncat de la etajul al patrulea al unui hotel din stațiune. Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul acestuia.”, potrivit unui comunicat al IPJ Vâlcea.


