marți, octombrie 27, 2026

Craiova devine capitala europeană a salvatorilor patrupezi

Peste 100 de participanți din șase țări vor transforma Craiova, timp de o săptămână, în centrul chinologiei europene de salvare. Orașul găzduiește competiția internațională SAR CACIT 2025, un eveniment de amploare care testează la cel mai înalt nivel abilitățile echipelor formate din oameni și câini antrenați pentru misiuni de salvare.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Timp de câte o săptămână, Craiova devine polul chinologic european de salvare, unde sunt așteptați peste 100 de participanți și susținători. Până azi și-au anunțat intenția de participare delegații din Austria, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Turcia și România. Importantul eveniment european se desfășoară cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, în calitate de coorganizator.
SAR CACIT 2025 se desfășoară după următorul program, în zonele de concurs menționate mai jos (cu mențiunea că programul poate suferi modificări, în funcție de condițiile meteorologice)


VINERI – 30 mai 2025

  • 16:00 – 18:00 – Înregistrare și control veterinar – Stadion Atletism
  • 17:00 – 20:00 – Antrenament general – Stadion Atletism
  • 18:00 – 19:00 – Ședință tehnică (arbitri – concurenți) – Stadion Atletism
  • 19:00 – 20:00 – Ședința de deschidere și extragere – Stadion Atletism

SÂMBĂTĂ – 31 mai 2025

  • 08:00 – 20:00 – Concurs (F / FL / T / MT / O&D) – Craiova Area
  • 20:00 – 23:00 – Seară specială – Party Area

DUMINICĂ – 1 iunie 2025

  • 08:00 – 14:00 – Concurs (F / FL / T + O&D) – Craiova Area
  • 14:30 – 15:00 – Ceremonia de premiere – Stadion Atletism

Zone de concurs

  • Zonă de antrenamente oficiale – Stadionul de Atletism
  • Zonă de concurs Obediență și Dexteritate – Stadion Atletism
  • Zonă de concurs Căutare persoane dispărute – Pădurea Hanul Doctorului
  • Zonă de concurs Urmă – Câmp – vizavi Aeroport Craiova
  • Zonă de concurs Căutare în dărâmături – Fostul abator din Podari
- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Polițiștii locali craioveni – mai puțini, mai bolnavi, mai pietoni

Rectificare de buget negativă la Poliția Locală Craiova. Asta după ce mai marii instituției au realizat că nu mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI