De ani de zile merg la aceeași frizerie din cartier, În primul rând pentru că stau aproape de ea și în al doilea rând pentru că prețul a fost mereu corect. Acolo, între foarfeci și bâzâitul mașinilor, am asistat ani la rând la conversații despre rețete, concedii, necazuri cu bărbații sau copii neascultători. Era un strop de realitate dintr-o Românie absolut normală, în care totul se învârtea în jurul firescului. Până azi. Pentru prima oară, n-a mai fost despre sarmale, destinația de concediu sau bărbați care nu fac suficiente-n casă. A fost despre politică și alegeri. Și nu genul ăla de politică „de salon” sau de supărare pasageră. Era angajament. Era convingere. Era aproape zel.
Niciuna dintre doamnele din frizerie nu a spus cu cine au votat, dar n-a fost greu de ghicit. Din discurs era clar, alegerea lor a fost Simion. Nu fiindcă le-a rezolvat ceva sau a făcut vreo dovadă de competență. Ci pentru că spune ce trebuie, pentru că „ăia de la Bruxelles ne iau și apa de fântână”. Asta a fost, de altfel, și declarația care a aprins discuția. Una dintre angajate, vizibil indignată, a spus că UE ne interzice să mai folosim apa din fântână la udatul grădinii. O știre falsă. O aberație care s-a viralizat însă în ultima săptămână. Dar, în frizerie, era deja lege. „Așa scrie pe Facebook”, a completat o altă doamnă, dând din cap grav. Nici n-a mai contat cine a spus-o, de unde vine, dacă e adevărat. A fost suficient că a fost scris acolo, pe peretele virtual care a înlocuit, pentru mulți, orice urmă de logică sau filtru critic.
Cireașa de pe tort a fost pusă de o colegă mai tânără care a afirmat că nu vom mai avea voie nici să colectăm apa de ploaie. Și asta tot din cauza Bruxelles-ului. Niciun argument, nicio sursă. Doar certitudinea toxică a celui care „știe el mai bine”.
Și poate aici e problema cea mare. Că dincolo de preferințe politice, de frustrări sau de nemulțumiri justificate, trăim într-o societate în care milioane de oameni nu mai pot – sau nu mai vor – să distingă între adevăr și minciună. Nu pentru că n-ar avea acces la informație. Dimpotrivă: pentru că au prea multă. Doar că e ambalată strident, livrată de pagini obscure și confirmată în cercuri de oameni la fel de convinși.
Poate că niciodată gândirea critică n-a fost o resursă larg răspândită. Dar ce e nou e intensitatea și viteza cu care se răspândește propaganda. Fie ea suveranistă, conspiraționistă sau pur și simplu imbecilă.
Ce e de făcut? Mulți cred că educația, media, campaniile civice sau jurnalismul serios ar mai putea schimba ceva. Eu sunt sceptic. Pentru că, în realitate, odată ce cineva a ales să creadă că trăiește într-o lume controlată de forțe oculte și reglementată de un „dușman invizibil”, niciun argument nu-l va mai scoate de acolo.
Tot ce ne rămâne e speranța că, la următoarele alegeri, cei care încă mai gândesc vor fi mai mulți decât cei care doar cred.