joi, octombrie 29, 2026

Exhibiționism pe o stradă din Craiova. S-a dezbrăcat în fața unei fetițe de 8 ani

Polițiștii doljeni au reținut un bărbat de 50 de ani, din Craiova, acuzat de corupere sexuală a minorilor și ultraj contra bunelor moravuri, după ce acesta ar fi comis acte de exhibiționism în fața unei fetițe de 8 ani. Incidentul s-a petrecut pe o stradă din municipiu, în timp ce micuța mergea către un magazin din apropierea casei, întreaga scenă fiind surprinsă de o cameră de supraveghere montată în apropiere.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„La data de 6 aprilie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie din Craiova, cu privire la faptul că fiica sa minoră, în vârstă de 8 ani, ar fi fost abordată de un bărbat, care s-ar fi dezbrăcat în fața acesteia. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, care din primele cercetări au stabilit că în jurul orelor 15:30, în timp ce minora se deplasa pe o stradă din Craiova, cu intenția de a merge la un magazin din apropiere, ar fi fost abordată de un bărbat care s-ar fi apropiat la o distanță mică de ea și ar fi efectuat acte de exhibiționism.
La scurt timp, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au identificat bărbatul bănuit de comiterea faptei, stabilindu-se că are 50 de ani şi este din Craiova. Bărbatul a fost depistat de polițiști pe o stradă din Craiova, la aproximativ un kilometru de locul faptei și condus la sediul poliției pentru audieri. În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj“, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Dolj, care specifică faptul că bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Vâlcea: Încercare de mituire a unui polițist, soldată cu dosar penal.  

Un șofer aflat sub influența alcoolului a încercat să mituiască polițistul care l-a depistat promițându-i suma de 1000 de euro....
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI