În paralel, au fost montate și pompele de căldură necesare sistemului de încălzire, într-un efort de a transforma unitatea medicală într-un model de eficiență energetică și sustenabilitate. „Va fi primul spital din județ, poate chiar din țară, care va beneficia de un parc fotovoltaic pentru asigurarea funcționării în condiții mult mai economice și mult mai avantajoase pentru resursele financiare de care dispune”, a anunțat președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, într-o postare oficială.
Reduceri masive de consum energetic
Potrivit calculelor specialiștilor, investiția va aduce reduceri semnificative, atât la consumul de energie electrică, estimat să scadă cu cel puțin 30 de procente, dar și la încălzire, acolo unde cheltuielile ar urma să scadă cu peste 50%. Aceste economii se vor reflecta direct în bugetul multianual al spitalului, eliberând fonduri importante care pot fi direcționate spre îmbunătățirea serviciilor medicale.
Lucrările continuă
Conform președintelui CJ Gorj, în prezent se lucrează intens la reabilitarea termică a clădirii. Pereții exteriori sunt izolați cu vată minerală bazaltică, tâmplăria PVC este înlocuită, iar terasele circulabile sunt reabilitate pentru a asigura o mai bună eficiență energetică. Totodată, urmează și lucrările de interior, care presupun, printre altele, înlocuirea corpurilor de iluminat cu soluții moderne LED, cu senzori integrați și sisteme de termostatare, înlocuirea cazanelor clasice cu cazane în condensație sau modernizarea circuitelor electrice pentru adaptarea la noii consumatori.

Proiectul de la Dobrița ar putea deveni un exemplu de bune practici pentru alte unități sanitare din România, într-un context în care eficiența energetică și protecția mediului sunt priorități naționale.


