miercuri, octombrie 28, 2026

SCM Rm Vâlcea a ratat calificarea în EHF European, după un meci între agonie și extaz cu Thuringer

Echipa de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea a ratat calificarea în sferturle din EHF European League, chiar dacă a învins acasă cu 32-30 Thuringer HC din Germania. În pofida victoriei, meciul din tur a fost esențial în vederea calificării, Thuringer învingndu-le pe vâlcence cu 35-29.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Echipa din Râmnicu Vâlcea a început mecul foarte  bine, adversarele nereușind niciun gol  în primele 5 minute.

Apoi, Thuringer a  reușit să revină în joc, astfel că, după  15 minute, scorul era 7-8 pentru oaspeți.

Ulterior, Râmnicu Vâlcea a ratat în mod repetat, iar după 21 de minute diferența era 10-13  în favoarea lui Thuringer.  Gazdele  au echilibrat situația, iar la pauză tabela arăta 16-14 pentru SCM Rm. Vâlcea.

În cea  de-a  două repriză, sportivele  de la SCM au irosit câteva ocazii importante, dar Thuringer nu a fost în stare să profite de situație. În minutul 44, scorul era 24-19 pentru Râmnicu Vâlcea, la doar un gol diferență de a egala scorul la general.

Apoi, vâlcenncele au  reușit imposibilul și au egalat  situația la general după 46 de minute, 26-20. Un minut mai târziu, ele  au preluat conducerea la general, după golul de 27-20, un scenariu imposibil înainte de retur.

Thuringer a jucat mediocru, iar scorul final a fost 32-30, după câteva ratări monumentale ale SCM Râmnicu Vâlcea.

„A fost un meci incredibil, în care scorul ne-a purtat de la agnoie la extaz si la agonie din nou, în care cu toții am sperat la o calificare, care poate trebuia să se materializeze. Din păcate, victoria obținută de sportive nu a fost suficientă pentru a merge la Graz, dar ceea ce a rămas în urma acestui joc confirmă cel mai important argument, anume Vâlcea respiră handbal!”, au transmis reprezentanții clubullui vâlcean.

𝐍𝐚𝐭𝐡𝐚𝐥𝐢𝐞 𝐇𝐚𝐠𝐦𝐚𝐧, căpitanul vâlcencelor, a făcut un meci de zile mari

„Căpitanul echipei, 𝐍𝐚𝐭𝐡𝐚𝐥𝐢𝐞 𝐇𝐚𝐠𝐦𝐚𝐧, a marcat 14 goluri în meciul cu Thuringer HC, având un procentaj excelent de 74%. A transformat 7 din 8 aruncări de la 7 metri și a fost cea mai eficientă jucătoare a echipei. Însă, uneori, acest lucru nu este suficient, handbalul fiind un sport de echipă.

Marcatoarele roș-albastre în partida de aseară :

𝐍𝐚𝐭𝐡𝐚𝐥𝐢𝐞 𝐇𝐚𝐠𝐦𝐚𝐧 – 𝟏𝟒 𝐠𝐨𝐥𝐮𝐫𝐢 (𝟕𝟒%)

Rebeca Necula – 6 goluri

Asma Elghaoui – 4 goluri

Anniken Wollik – 3 goluri

Mia Zschocke – 2 goluri

Julia Maidhof – 1 gol

Nataša Ljepoja – 1 gol

Alicia Gogîrlă – 1 gol

Ne bucurăm de o nouă evoluție foarte bună a goalkeeper-ului 𝐑𝐚𝐥𝐮𝐜𝐚 𝐊𝐞𝐥𝐞𝐦𝐞𝐧, sportiva reușind un procentaj de 37,5%.

Chiar dacă victoria nu a fost suficientă pentru calificare, sportivele au luptat până la capăt.

Mulțumim suporterilor pentru atmosfera incredibilă!”,  potrivit paginii oficiale de facebook a SCM Rm Vâlcea.

SCM Rm. Vâlcea Râmnicu Vâlcea este a doua echipă din România care este eliminată în „sferturile” EHF European League, după Dunărea Brăila, care a cedat în fața formației din Danemarca, Ikast Handbold.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Vâlcea: Încercare de mituire a unui polițist, soldată cu dosar penal.  

Un șofer aflat sub influența alcoolului a încercat să mituiască polițistul care l-a depistat promițându-i suma de 1000 de euro....
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI