Când vine vorba despre alegerea primarilor sau a președinților de consilii județene, PSD, PNL și UDMR ne asigură, de mulți ani, că un singur tur e suficient. Eficiență, economie, stabilitate – sunt argumentele oficiale. Neoficial, însă, este evident că este vorba doar de interesul propriu. Într-un singur tur, cei mari, cu structuri bine puse la punct, câștigă aproape garantat. Mai puțină competiție, mai puține riscuri. Sistemul le convine și îl apără cu dinții.
Dar când vine vorba de alegerile prezidențiale, brusc, turul doi devine sacru. E piatra de temelie a democrației. Cum altfel, spun ei, ar putea un președinte să aibă legitimitate fără o confruntare finală între primii doi candidați? De parcă primarii sau șefii de CJ n-ar avea nevoie de aceeași legitimitate. Ipocrizia este evidentă. În realitate, nu e vorba de principii, ci despre calcule cinice. Turul doi e bun doar atunci când le servește intereselor. La locale, e înlăturat ca să nu deranjeze status quo-ul. La prezidențiale, e apărat cu pasiune, pentru că în lipsa lui, riscul unui „accident” electoral devine real.
Să ne imaginăm că am fi aplicat același sistem ca la locale și la alegerile prezidențiale. Un singur tur. Cine adună cele mai multe voturi, câștigă. Așa am fi avut azi, foarte probabil, un președinte pe nume Călin Georgescu. Dintr-o dată, „votul într-un singur tur” n-ar mai fi părut atât de democratic pentru partidele mari.
Nu poți susține democrația cu jumătate de gură. Ori e valabilă pentru toți ori e doar un paravan pentru perpetuarea puterii. PSD, PNL și UDMR trebuie să aleagă: ori susțin două tururi peste tot, în numele reprezentativității, ori recunosc că joacă la cacealma. Altfel, vorbim de principii doar când ne avantajează. Și asta nu mai e democrație…
RECOMANDĂRILE REDACȚIEI