joi, martie 27, 2025
Ca la noi, la nimeni în țară

Olguța, șefă de campanie, Vasile, în joc de glezne pe margine!

Dacă mai era nevoie de o confirmare, iată că acum lucrurile s-au lămurit pe de-a-ntregul! Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj, nu este cel care va conduce în Dolj campania electorală a candidatului coaliției, Crin Antonescu, ci Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei. Decizia este contrară a ceea ce se întâmplă în restul țării, acolo unde președinții de Consilii Județene sunt șefi de campanie, hotărâre luată la nivel central de Coaliția care îl sprijină pe Crin Antonescu încă de acum o lună de zile.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Deși la prima vedere decizia pare una bizară, la o analiză mai atentă lucrurile sunt clare pentru cei avizați: Cosmin Vasile, deși câștigător a două bătălii electorale uninominale la nivelul județului, este mai degrabă un produs al sistemului pesedist doljean decât vreun lider cu mari capacități organizatorice sau vreun vector de imagine. Postura de „locotenent“ al adevăraților lideri pesediști doljeni, Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda, este una asumată de acesta încă de la începuturi, docilitatea sa fiind unul dintre criteriile care l-au propulsat la vârful județului. Cel mai bucuros de acest aranjament intern ar trebui să fie chiar Crin Antonescu! Una este să mergi pe ulițe cu Olguța de braț, și alta cu Vasile alături. Pe primărița Craiovei o cunosc și găinile din gospodăriile doljenilor, dar pe președintele Consiliului Județean Dolj încă îl întreabă lumea cum îl cheamă!

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Senatorul Andra Bică, apel pentru finanțarea și reformarea educației: „Este cheia dezvoltării noastre”

”Astăzi, vreau să vă supun atenției un mesaj ferm și clar: educația reprezintă piatra de temelie a viitorului nostru ca națiune. Într-o...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI