duminică, octombrie 25, 2026

Chimcomplex trece la restructurări. 260 de angajați vor trebui să-și caute un nou loc de muncă

Compania Chimcomplex a anunțat un plan de restructurare pentru anul 2025, care va afecta aproximativ 260 de angajați din totalul de 1.600 de pe platformele din Râmnicu Vâlcea și Onești. Această decizie face parte dintr-un Plan de Măsuri de Precauție și Dezvoltare Accelerată, ce vizează optimizarea operațională și eficientizarea producției în funcție de cererea pieței.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Compania a subliniat că va oferi suport adecvat angajaților afectați pentru a asigura o tranziție lină către alte oportunități în comunitate. „Suntem într-o etapă de echilibru fragil, dar avem o direcție clară. Gestionăm această situație cu toată responsabilitatea și implicarea necesară. Ne-am propus să luăm decizii care să protejeze pe termen lung sănătatea financiară și operațională a Chimcomplex. Deși restructurările nu sunt niciodată ușoare, ele sunt necesare pentru a putea continua să investim în proiecte strategice și pentru a menține un angajament ferm față de angajații noștri, partenerii și comunitățile în care activăm“, a declarat Ștefan Vuza, președintele Chimcomplex, citat în comunicat publicat de Agerpres.

Reprezentanții Chimcomplex spun că intenționează să continue investițiile în cinci proiecte strategice, concentrându-se pe extinderea capacităților în domenii cu potențial ridicat de creștere. Astfel, compania își propune să se alinieze tendințelor globale de sustenabilitate prin investiții în tehnologii verzi și promovarea eficienței energetice, conform standardelor internaționale de mediu.
Pentru a susține aceste obiective, compania anunță că își consolidează echipa de conducere.

Chimcomplex este principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice și oxo-alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu două platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea. În anul 2023, Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 1,34 miliarde de lei.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Ministrul Ghigiu a semnat la Craiova primul contract de finanțare din mandat. Bani europeni pentru „Tineretului”

Șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Mihai Ghigiu a semnat astăzi la Craiova contractul de finanțare prin Planul de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI