Conform informațiilor furnizate de autorități, la data de 5 februarie, în jurul orei 14:10, polițiștii au fost sesizați telefonic de către localnici despre comportamentul agresiv al unui bărbat care se manifesta violent în fața sediului poliției. Polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Bârca s-au deplasat imediat la fața locului și au constatat că bărbatul respectiv a lovit cu un corp dur ușa de acces a postului de poliție, provocând distrugeri. Acesta a fost găsit în apropierea sediului poliției și a fost dus la audieri.
În urma probatoriului administrat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul zilei de astăzi, suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, care a decis aplicarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.
Dolj: Un bătrân de 70 de ani a ajuns în arest după ce a vandalizat ușa unui post de poliție
Un incident neobișnuit a avut loc în comuna Giurgița, județul Dolj, unde un bărbat de 70 de ani a fost reținut pentru distrugere după ce a vandalizat ușa de acces a Postului de Poliție Giurgița.


